2.2 C
Chișinău

Bărbat din Ocnița condamnat la 11 ani de închisoare pentru că a încercat să-și omoare avocatul

Un bărbat de 47 de ani din Ocnița, a fost condamnat la 11 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, după ce a încercat să-și omoare avocatul.

La 13 septembrie 2020, inculpatul a venit în vizită la victimă, care s-a dovedit a fi un bărbat din Capitală. Aceștia au consumat alcool, după care bărbatul de 47 de ani a rămas să înnopteze la victimă. În jurul orei 08:00, acesta, în timp ce avocatul dormea, i-a aplicat mai multe lovituri cu un ciocan în regiunea capului. Ulterior, persoana vătămată s-a trezit, a opus rezistență, apoi a ieșit afară din apartament și scara casei, solicitând vecinilor să apeleze poliția.

„Potrivit declarațiilor părții vătămate, inculpatul striga că-l va omorî pe bărbat, căci a presupus eronat că putea fi denunțat, referitor la o faptă ilegală comisă, or victima îl reprezenta în calitate de avocat, în baza contractului de asistență juridică și cunoștea mai multe detalii despre faptele inculpatului. Totodată, făptuitorul ar fi avut mai multe obligații financiare nestinse față de apărătorul său”, se arată în comunicatul emis de Procuratura Generală (PG).

Bărbatul a fost anterior condamnat pentru escrocherie.

realitatea.md

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE