4.4 C
Chișinău

Licitația de la Aeroport, o nouă încercare. Tenderul privind închirierea spațiilor comerciale va fi reluat din 5 septembrie. Experți: Râde lumea de incapacitatea celor de la guvernare de a organiza un concurs | VIDEO

Aeroportul Internațional Chișinău anunță despre relansarea unei noi licitații pentru închirierea spațiilor comerciale din interiorul aerogării. Potrivit anunțului publicat pe pagina aeroportului, procesul de desfășurarea a licitației va fi reluat din data de 5 septembrie curent., cu termenul de depunere a actelor până în data de 9 septembrie.

Anterior, la finalul termenului licitației trecute, directorul Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, afirma, în cadrul unei emisiuni la TV8 că anume compania franceză Lagardere ar putea câștiga licitația, deoarece rămâneau zile numpărate până la înheierea termenului și alți potențiali pretendenți la spațiile comericiale nu ar fi reușit să depună pachetul de documente pentru participare la concurs. Potrivit lui, în pofida termenului extrem de restrâns de atunci, Aeroportul urma să transmită „oferta” și altor companii din Uniunea Europeană, „care au fost identificate”.

În același timp, el a precizat că, după revotarea legii declarată ilegală de Curtea Constituțională, privind extinderea termenului de chirie a spațiilor, licitația nu va fi organizată din nou, ci reluată din punctul în care a fost oprită.

Experții consideră că și de această dată licitația ar putea fi desfășurată într-un mod mai puțin transparent. Fostul judecător la CEDO, Stanislav Pavlovschi crede că situația se transformă într-un banc, iar lumea râde de incapacitatea celor de la guvernare de a organiza un concurs.

STANISLAV PAVLOVSCHI, fost judecător la CEDO: „Condițiile trebuie să fie formulate într-o formă clară în așa fel încât interesele atât ale businessului cât și ale statului să fie respectate, dar aici când totul se face în condiții clandestine, sub paravanul secretului, nimic nu este clar. Indiferent de rezultatele acestei licitații, noi putem spune că procedura nu a fost transparentă și procedura nu respectă necesitățile Republicii Moldova. Iată deja de când s-a distrus businessul care exista la Aeroport, ce a câștigat Moldova? Numai pierderi. Și eu cred că, mai devreme sau mai târziu, organele de drept trebuie să se uite cum e efectuată aceasta și să vadă dacă u a fost comisă acolo vreo infracțiune”.

De cealaltă parte, expertul în drept constituțional Teo Cârnaț consideră că aeroportul trebuie să fie totalmente în gestiunea statului ca un obiect strategic, iar ceea ce face în prezent puterea, nu este altceva decât să ia de la un agent economic privat și să-l dea unui alt agent privat.

TEO CÂRNAȚ, expert în drept constituțional: „Felul cum îl cauți pe alt investitor, pe alt client, când faci caietul de sarcini special pentru o altă companie încălcând principiul concurenței libere și loiale conform Constituției. Ceea ce înseamnă că, în Aeroportul Internațional, în prezent, s-a creat o astfel de situație când cei de la putere vor să rupă mai mulți bani din cel care vrea să participe la această licitație și să câștige această licitație. De aceea se explică această învălmășeală pe lângă Aeroportul Internațional. Dacă se organizează mai multe licitații și la această licitație participă numai un concurent, considerăm că aceasta nu a fost o licitație, dar a avut loc o negociere directă cu agentul acesta economic. Dacă se va dovedi că au avut interes și alte companii participă la această licitație și ei au fost limitați în acest drept sau, din contra, au văzut că caietul de sarcini, s-a făcut special, anume pentru această companie, atunci ar putea fi declarată această licitație la fel ilegală sau va fi contestată la Curtea Constituțională cum au fost contestate și alte licitații”.

Amintim că cea de a treia licitaţie de la Aeroportul Chişinău a eșuat, după ce, în 21 iunie, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale modificările legislative prin care fost extins termenul de dare în arendă a spațiilor comerciale, adoptate de majoritatea Parlamentară, la inițiativa deputatului Radu Marian. Ulterior, legea a fost trimisă înapoi la reexaminare și revotată în Parlament.

Deși autoritățile dădeau asigurări că vor încerca să atragă și alți potențiali investitori, inclusiv prin modificarea condițiilor care favorizau în mod vădit compania Lagardere, pentru a da legitimitate concursului, acest lucru nu s-a întâmplat.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE