Confederația Națională a Sindicatelor și Confederația Națională a Patronatului din Republica Moldova propun stabilirea, începând din 1 ianuarie 2025, a salariului minim în mărime de 6.000 de lei, astfel încât să fie asigurată o creștere constantă și echilibrată a salariului minim în următorii ani, pentru implementarea prevederilor Directivei Uniunii Europene 2022/2041. Propunerea a fost discutată la ședința Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective. De asemenea, această propunere a fost prezentată prim-ministrului Republicii Moldova, Dorin Recean, întrun demers comun al CNSM și CNPM.
,,Având necesitatea asigurării unui nivel de trai decent al salariaților, considerăm că majorarea salariului minim este nu doar necesară, dar și benefică pentru întreaga societate, fiind un instrument important nu doar pentru reducerea sărăciei și a fluctuației de personal, dar și de susținere a economiei naționale datorită stimulării consumului și majorării veniturilor bugetului public național”, se arată în demers.
Sindicatele și patronatele constată că salariul minim actual de 5 mii de lei, asigură doar circa 70% din minimul de existență pentru un salariat și un copil minor, iar economia națională în continuare se confruntă cu provocări în menținerea și atragerea forței de muncă.
Am solicitat un comentariu de la purătorul de cuvânt al Guvernului Daniel Vodă, dar nu am primit nici un răspuns. Menționăm că, începând cu 1 ianuarie 2024, cuantumul salariului minim pe țară constituie 5 mii de lei lunar, ceea ce reprezintă o creștere de 25% față de cuantumul salariului minim pe țară stabilit pentru anul 2023, iar acest rezultat a fost obținut urmare a insistențelor repetate ale CNSM în dialog cu partenerii sociali.