29.2 C
Chișinău

Dumitru Alaiba, prins cu minciuna? Declarația ministrului Economiei despre creșterea impresionantă a investițiilor în Parcurile industriale din Moldova nu corespunde adevărului | VIDEO

Declarația ministrului Economiei, Dumitru Alaiba, despre creșterea impresionantă a investițiilor în parcurile industriale din Moldova este absolut neadevărată, scrie portalul bani.md. La 14 august, într-o postare pe pagina sa de Facebook, Alaiba a scris că, în doar trei ani, investițiile în parcurile industriale din țară au crescut cu aproape un miliard de lei, de la 3 miliarde 250 milioane de lei în 2021 la 4 miliarde 140 milioane de lei în 2023. Ministrul a atribuit acest lucru „managementului îmbunătățit al parcurilor industriale, care a dus la optimizarea proceselor, eficientizarea funcționării acestora și sporirea încrederii investitorilor”.

Desigur, există încă loc de creștere. Industria are nevoie de un stimulent puternic. Iar noi avem o viziune clară a ceea ce trebuie să facem, pe care am stabilit-o în Programul Național de Dezvoltare Industrială pentru 2024-2028. (…) Acest lucru ne va permite să atragem investiții în valoare de zeci de milioane de lei în parcurile industriale existente”, afirmă Alaiba în postarea sa.

Totuși, potrivit portalului bani.md, realitatea este cu totul alta. Potrivit raportului oficial al Ministerului Economiei, în 2023, investițiile atrase în parcurile industriale au scăzut brusc. Astfel, dacă în 2022, volumul investițiilor s-a ridicat la 697,5 milioane de lei, în 2023, acest indicator a scăzut la 194,5 milioane de lei, adică reducerea a fost de aproape 70 la sută.

În Republica Moldova există zece parcuri industriale. Cel mai mare și cel mai dezvoltat dintre acestea este parcul industrial „Tracom”, înființat pe baza fostei Uzine de Tractoare din Chișinău.

Conform datelor disponibile, investițiile în parcul industrial „Tracom” reprezintă peste 45,5 la sută din suma totală a investițiilor atrase. Parcul industrial „Triveneta Cavi Development” de la Strășeni se situiază pe poziția a doua în ceea ce privește fondurile atrase. Apoi urmează parcurile industriale din Edineț și Răuit de la Bălți. Celelalte parcuri industriale au atras investiții nesemnificative, însumând doar 6,4 la sută din volumul total”, scrie portalul bani.md.

Potrivit datelor Ministerului Economiei, pe care le citează portalul, în 2023 cele mai mari investiții au fost făcute în companiile Tracom – 173,2 milioane lei, adică 89% din total, și Răut 10,7 milioane lei, adică 5,5% din investițiile atrase. Toate celelalte parcuri industriale au atras doar 10,5 milioane de lei.

Astfel, aceste date vin în contradicție cu datele prezentate de ministrul Alaiba și subliniază necesitatea urgentă a revizuirii strategiei de atragere a investițiilor în parcurile industriale din Moldova”, se arată în publicația bani.md.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE