Moldova trece printr-o criză demografică. Doar anul trecut, conform statisticilor, populația a scăzut cu 70 de mii de oameni. Rata de îmbătrânire crește, iar numărul tinerilor scade. Deputații Blocului Victorie au vorbit despre asta într-o conferință de presă. Potrivit Marinei Tauber, promisiunile PAS de a îmbunătăți situația demografică din țară au rămas doar promisiuni. Parlamentarii formaţiunii politice au elaborat un proiect de lege care vizează acordarea ajutorului concetățenilor noștri care revin acasă. Documentul prevede în primul an o plată suplimentară de 50 la sută din salariu, iar în cel următor – de 30 la sută.
MARINA TAUBER, deputatul Blocului Victorie: „Proiectul acesta și unul similar sunt deja implementate în Orhei, unde această abordare a fost pusă în aplicare începând cu anul 2015. Datorită acesteea, mulți dintre locuitorii din Orhei s-au întors acasă. Aceasta va face posibilă revenirea în Moldova a mii de cetățeni apți de muncă, responsabili, calificați. PAS nu este interesat de acest lucru, pentru că ei nu vor dezvolta țara. Ei au respins inițiativa noastră, dar noi vom continua să luptăm pentru ea în această sesiune de toamnă”.
Deputatul Blocului Victorie, Irina Lozovan, spune că populația pleacă activ din ţară pe fondul unei creșteri a potențialului militar, contrar statutului de neutralitate al Republicii Moldova. Potrivit parlamentarului, mai puțin de 2,5 milioane de oameni trăiesc acum în țară și mai mult de o pătrime dintre ei au peste 60 de ani.
Deputatul a amintit de situația teribilă din sate, peste 30% dintre copiii din Moldova cresc în condiții de sărăcie absolută, și de asta sunt necesare măsuri urgente de susținere a familiilor.
IRINA LOZOVAN, deputatul Blocului Victorie: „Printre primele inițiative ale deputaților Blocului Victorie din sesiunea de toamnă se va număra și plata de la stat tuturor copiilor a unei alocații lunare de 500 de euro. Menţionez: tuturor copiilor, și nu doar ale diplomaților, cum prevede PAS. Familiile cu copii ar trebui să se simtă protejate în țara noastră, atunci compatrioții noștri vor dori să revină în patrie”.
Deputații blocului Victorie au transmis Guvernului mai multe întrebări pe care mulți cetățeni ai țării ar dori să le adreseze reprezentanților guvernării.
MARINA TAUBER, deputatul Blocului Victorie: „Care au fost acțiunile Guvernului pentru redresarea situației demografice în țară? Ce inițiative au contribuit la întoarcerea cetățenilor noștri în R. Moldova? Ce a făcut Guvernul pentru a preveni depopularea localităţilor? Ce a fost făcut pentru a păstra instituțiile de învățământ? Câți cetățeni, conform datelor statistice, au revenit definitiv în R. Moldova din 2021, şi câți au părăsit R. Moldova? Ce a făcut Guvernul pentru a crește rata natalităţii şi a reduce rata mortalităţii, care sunt rezultatele acestor acţiuni?”.
Parlamentarii mai vor să ştie de ce Guvernul blochează inițiativele sociale de susținere a cetățenilor noștri și refuză majorarea ajutoarelor pentru copii, a salariilor tinerilor specialişti, în condițiile în care sunt alocate sute de mii de lei pentru arme și alte cheltuieli administrative. Deputații blocului Victorie au expediat o sesizare scrisă Executivului, în care cer de la Cabinetul de Miniștri de urgență răspunsuri la aceste și alte întrebări importante pentru toți cetățenii.