Povestea emoționantă a unui om al străzii este o adevărată istorie despre viață, despre compasiune, despre labirinturile destinului. Iurie Caruș are 52 de ani, iar de șapte ani pădurea din sectorul Rîșcani al capitalei i-a devenit casă. Supraviețuește doar din mila oamenilor și se mângâie cu dragostea și devotamentul unicului prieten pe care-l are – cățelușa Julia. Împreună se adăpostesc sub o peliculă de ploaie, ger sau furtună. Bărbatul spune că soarta i-a fost nemiloasă încă până a veni pe lume, pentru că tatăl său nu l-a dorit, iar blestemul pare să-l urmărească pe parcursul întregii vieți. Cu toate acestea, în adâncul sufletului, Iurie mai speră să se poată bucura de viață și crede că mai sunt pe lume oameni care nu vor rămâne surzi la suferința lui.
„Sunt oameni care trăiesc și mai rău, care nu au nici prieteni, nici cunoscuți. Așa că nu pot să mă plâng. Eu nu pot să merg după apă, am venit aici de acolo în patru. Dar așa, îmi aduc aminte de prieteni. – Ați avut prieteni? Da am avut, 45 de ani am locuit aici”.
Acum șapte ani nici nu i-ar fi trecut prin cap că poate ajunge pe drumuri să cerșească o bucată de pâine. În cealaltă viață a fost inginer. A avut și un loc de muncă, și o casă cu cinci odăi, însă, după un conflict cu tatăl său, a ajuns în stradă să doarmă pe băncile din parc.
„Casa a fost cumpărată pe banii mei da actele au fost înregistrate pe numele lui. Eu atunci am ajuns în spital, iar el mi-a retras viza de reședință și mi-a spus că mai mult să nu pășesc în casă. Eu trebuia să țin undeva hainele, iar el nici hainele mele nu vroia să le primească, cu toate că sunt cinci camere și plus două șoproane. El mia- spus că nu are loc pentru mine”.
Iurie nu a reușit să-și întemeieze o familie. Timp de două săptămâni a fost logodit, însă logodnica l-a părăsit. Unicul său prieten devotat acum este câinele, de care nu s-a putut despărți nici când a avut oportunitatea să plece la un azil. Bărbatul spune cei de la centrul de plasament i-au pus condiția că îl cazează fără câine, el însă a ales să locuiască afară, dar cu cel mai bun prieten, pe care nu l-a putut abandona.
„Eu am un câine, nu pot să o las. – Câinele este cel mai bun prieten? Da. – Ea vă păzește, împreună mâncați, împărțiți mâncare. Desigur că da”.
Oamenii care vin și-i mai aduc câte ceva de-ale gurii ne-au spus că datorită câinelui bărbatul supraviețuiește. Sunt zile în care chiar nu are ce mânca, atunci patrupedul merge pe la tomberoane și îi aduce câte o bucată de pâine. Și întotdeauna îi sare în apărare, dacă simte că stăpânul e în pericol.
„Îl văd aici de vreo trei ani. Înainte locuiau acolo, știți, unde stau oamenii străzii. Acum i s-a întâmplat ceva. și-a degerat picioarele. Stă acolo într-o parte, oamenii trec… Este un om liniștit, foarte cuminte și simplu. Nu este agresiv, e cumsecade, are și un câine, pe semne că iubește animalele. Câinel îl păzește și îl apără chiar ca o mamă”.
„Oamenii îl ajută. Când pot, îi aduc și eu – i-am adus borș, varză înăbușită. Câinele îl păzește, un câine foarte cuminte, iar dacă cineva se apropie de Iurii atunci ea îl apără. Este foarte modest, educat, mereu întreabă dacă se poate, spune-ți vă rog, nu este agresiv deloc. Trebuie să îl ajutăm, deoarece iarna nu cred că va supraviețui așa cum locuiește el afară. Principalul să nu îl desparțim de câinele lui…”
Cândva Iurie a avut un cort care îl proteja cumva de ploaie, dar într-o bună zi, câțiva tineri i-au dat foc. Cortul a ars cu tot cu haine, acte și puținul care-l mai avea agonisit. După ce a înnoptat mai mult timp pe o peliculă, chiar la pământul rece, din cauza degerăturilor, i-au fost amputate degetele de la picioare.
„Primăvara mi-au dat foc la cort. Când am ajuns, era deja târziu. Acolo mi-au ars hainele toate la grămadă – Dar cine a dat foc? Da nu mi-au lăsat vreo scrisoare. Eu cred că ar putea fi muncitorii de aici. – A ars totul? A ars, eu nu eram aici. Când am venit – ploua și eram ud. M-am culcat pe o bucată de peliculă. Noaptea a fost ger, picioarele îmi erau ude și ute așa s-a întâmplat totul”.
Acum când nu mai e mult până la toamnă, Iurie spune că unica dorință a sa este să aibă un cort. Altfel, chiar nu știe dacă va supraviețui frigului.
