11.1 C
Chișinău

Deși au criticat documentul și au cerut președintelui să nu promulge legea, totuși Programul „Prima Casă Plus” care exclude diaspora din lista beneficiarilor cu drept de creditare o locuință, a fost promulgat de Maia Sandu | VIDEO

Legea cu privire la programul „Prima Casă Plus” a fost promulgată de președintele Maia Sandu, iar decretul cu privire la aceasta a și fost publicat în Monitorul Oficial din data de 5 august 2024.

Astfel, сetățenii Republicii Moldova care s-au stabilit definitiv cu traiul peste hotare și doresc să-și cumpere un imobil la baștină nu vor avea dreptul să beneficieze de oportunitățile acestui program. Și doar cei reveniți din străinătate pentru a locui acasă permanent vor putea să aplice la proiectul relansat în formulă nouă de către deputații din PAS.

Acest lucru este specificat de amendamentul propus de deputatului PAS Radu Marian, care prevede că persoana care va beneficia de ”Prima casă plus” trebuie să fie obligatoriu rezident al Republicii Moldova.

Se întâmplă, în ciuda faptului că, în ultima perioadă, mai exact, după aprobarea de către majoritatea din Parlament a proiectului care a modificat Legea cu privire la „Prima Casă”, pe rețelele de socializare, unii concetățeni de-ai noștri care locuiesc peste hotare și-au exprimat speranța că Maia Sandu nu va promulga documentul.

Mai mulți internauți, dar și politicieni din opoziție au criticat limitarea în drepturi a cetățenilor moldoveni care au fost nevoiți să plece la câștig, în afara țării.

Amintim că, programul guvernamental „Prima Casă” a fost lansat în martie 2018 și a fost creat pentru a oferi oportunități familiilor tinere și persoanelor care nu au mai avut o locuință să procure un imobil cu rate preferențiale. Actuala guvernare a criticat în repetate rânduri proiectul, iar la 15 mai, de Ziua Fmiliei, președinta Maia Sandu a anunțat despre revitalizarea acestuia, fiind operate mai multe modificări.

Acesta va putea fi accesat deja de către persoanele care nu au statut de angajat în Republica Moldova, precum liberii profesioniști, taximetriști, artiști, a fost majorată valoarea maximă a locuințelor care pot fi achiziționate – de la un milion de lei la 2,5 milioane de lei, dar și perioada maximă de acordare a creditului preferențial – de la 25 la 30 de ani. De asemenea, a fost exclusă limita de vârstă a solicitanților, singura condiție fiind ca persoanele să achite creditul până la atingerea vârstei de pensionare. Cei care sunt deja beneficiari ai programului vor putea să-și schimbe banca și să negocieze condiții mai avantajoase. În varianta actuală, programulse a fost denumit „Prima Casă Plus”

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE