Într-o vreme în care cei mai mulți dintre copii merg la școală cu telefoane ori tablete ultra-performante și orice dorință le este îndeplinită cât ai clipi, pe alții soarta nu i-a răsfățat niciodată. Să vadă marea rămâne doar un vis și pentru cei cinci copii ai Veronicăi Sokolkin din satul Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni. Toți își petrec vacanțele acasă, având grijă de gospodărie. Singura distracție rămâne centrul multifuncțional din sat și Nistrul. Pentru una dintre fetițe anume acest râu înseamnă marea.
LUDMILA SOKOLKIN, 6 ani: „- Tu ai fost vreodată la mare?
– La mare? Nu.
– Dar tu știi ce-i asta? La Nistru?
– Nu.
– Nu știi ce înseamnă mare?
– Nu.
– Acolo unde este foarte multă apă și nu se vede malul…, dar ai văzut-o vreodată la televizor?
– Nu”.
PAVEL SOKOLKIN, 10 ani: „Tu ai văzut vreodată marea?
– Da.
– În realitate?
– Nu.
-Dar unde ai văzut-o?
– La televizor.
– Ce culoare este marea?
– Albastră”.
A văzut marea doar la televizor și fratele mai mare, Ignat, în vârstă de 14 ani. Nu ajung bani, spune băiatul.
„Cum crezi din ce cauză n-ai văzut niciodată marea?
– Nu avem bani, de-asta.
– În ce țară ai vrea să vezi marea?
– Nu știu, dar nu contează unde”.
Ignat muncește de rând cu părinții, numai că folosește toți banii pentru necesitățile familiei și ca să-și bucure frații cu ceva bun.
Tot ce își dorește băiatul e să trăiască mai bine decât acum. Încă nu știe să spună cum va fi acest bine, dar e convins că viața lui va arăta altfel.
„-Ce vrei să fie în viața ta peste zece ani?
– Să fie mai bine.
-Mai bine ca acum?
-Da.
-Cum își vezi viața?
-N-o să fie așa.
-Așa cum?
-Cum e acum.
– Dar cum e acum?
-E greu.
-E greu?
-Da”.
Ignat este zilier, la fel ca și părinții săi. Mama spune că ar vrea să aibă un serviciu stabil, numai că nimeni nu o angajează când află că are cinci copii, trei dintre care sunt încă mici. Așa că, trebuie să se descurce cu banii pe care-i câștigă din diferite munci agricole. Nu ajung pentru tot, dar o ajută sătenii.
„Ne ajută, de cumpărat, cam nu cumpărăm. Sunt oamenii de prin sat care le rămâne de la copii lor și ni le aduc. De cumpărat, cumpărăm numai niște lenjerie, ciorapi, în rest – de la cei care ne aduc. Și de prin mahală ne aduc papuci mici, după ce copii lor cresc. Eu nu le arunc, ei le poartă”.
Tot de săteni au fost oferite și două dintre paturile pe care dorm copiii, tot pentru că banii nu sunt destui. Așa că, de mare nici nu poate fi vorba.
„Trebuie mulți bani ca să te odihnești la mare, mai ales cu cinci copii, asta-i…Vorbeam cu o femeie din mahală și zicea că eu, ca să mă duc la mare cu toți copiii, am nevoie de vreo 60 de mii de lei”.
Până o să adune toți banii, Veronica, de opt ani, desenează marea pe hârtie. A văzut la televizor că e albastră, dar avea doar un creion gri.
Veronica ne-a spus că vrea să ajungă medic, dar până va mai crește, visează la altceva.
„- Pizza.
– Vrei să mănânci pizza?
-Da.
-Cât de des mănânci pizza?
– Niciodată n-am mâncat”.
Satele statistice arată că practic fiecare al treilea copil trăiește în sărăcie absolută. Cei mai mulți dintre aceștia sunt de la sate. Tot cifrele oficiale relevă că aproximativ 68.000 de copii din Republica Moldova se află în situații de risc.
