11.2 C
Chișinău

În pofida speculațiilor oponenților, numărul cetățenilor care primesc alocații în Găgăuzia, continuă să crească. Guțul: „Programul social acoperă peste 30 de mii de locuitori ai autonomiei, iar banii se acordă cu regularitate” | VIDEO

În pofida speculațiilor oponenților precum că alocațiile pentru unele categorii de locuitori ai Găgăuziei, ar fi unice, numărul beneficiarilor acestor ajutoare continuă să crească. Mai mult, acestea se acordă cu regularitate.

Pe canalul său de Telegram, Bașcanul Evghenia Guțul a scris: „Cu mare bucurie vă informez că angajații din sectorul public și pensionarii din Găgăuzia au primit din nou plățile lunare suplimentare în mărime de 2 000 de lei, acordate de sponsori. Este deja a patra achitare, iar în prezent, programul social acoperă peste 30 de mii de locuitori ai autonomiei. Spre deosebire de toate zvonurile și speculațiile oponenților, acest program se desfășoară continuu iar plățile nu sunt unice. În ciuda obstacolelor puse de autoritățile centrale, căutăm și găsim modalități de a sprijini constant fiecare familie din regiune”, se arată în mesajul Evgheniei Guțul

Oamenii sunt foarte recunoscători pentru atenția și grija din partea conducerii autonomiei.

„Și pe medicamente o vom cheltui. Pe ce altceva? Prețurile pe care le plătim pentru servicii sunt ieșite din comun. Am o pensie de 2.120 de lei, iar 3.000 plătesc pentru servicii. Iau credite ca să achit. Sunt foarte recunoscătoare”.

„Vă mulțumim foarte mult, îi mulțumim lui Ilan Mironovici pentru alocații. Am primit deja. Planific să cumpăr lemne de foc pentru iarnă. Gazul este scump pentru mine, medicamente – toate acestea sunt necesare”.

Achitarea alocațiilor lunare la pensii este una dintre promisiunile electorale ale Bașcanului Evghenia Guțul și ale echipei lui Ilan Shor, ca parte a proiectelor sociale care sunt finanțate din fonduri extrabugetare cu sprijinul sponsorilor.

Programul de alocații pentru pensionari și angajații din sectorul public în mărime de două mii de lei se desfășoară din luna aprilie a acestui an. Era planificat să înceapă încă în octombrie 2023, dar din cauza faptului că autoritățile centrale de la Chișinău au blocat contul pe care erau deja fonduri, demararea achitărilor s-a amânat.

Acordarea asistenței din partea partenerilor și investitorilor a devenit posibilă după ce conducerea Găgăuziei a semnat un acord cu una dintre cele mai mari bănci rusești, care a deschis conturi speciale pentru rezidenții autonomiei. De menționat că echipa lui Ilan Shor implementează cu succes programe similare în raionul Orhei și în orașul Taraclia.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE