20.2 C
Chișinău

Salariu de peste 597 de mii de lei, terenuri și o casă de locuit de peste 2 milioane lei. Declarația de avere a Victoriei Belous, candidatul la funcția de ministru al Finanțelor | VIDEO

Șeful adjunct a Serviciului Fiscal de Stat, Victoria Belous ar urma să fie numită ministru de Finanțe. Candidatura acesteia a fost propusă de premierul, Dorin Recean.

„Sunt încrezător că experiența și dedicarea dumneaei vor contribui la eforturile ministerului Finanțelor de a asigura stabilitate financiară și creștere economică”, a scris șeful Guvernului într-o postare pe Facebook.

Nominalizarea acesteia urmează să fie supusă aprobării Parlamentului.

Victoria Belous activează în domeniul fiscal din 2007. Începând cu anul 2017, a preluat funcția de șefă a Direcției juridice din cadrul Serviciul Fiscal de Stat. Din 2021, a fost șefă a Direcției generale antifraudă, până în august 2022, când a devenit șefă-adjunctă a instituției.

Potrivit declarației de avere depusă pentru anul trecut, salariu de la Serviciul Fiscal de Stat a Victoriei Belous a constituit peste 597 de mii de lei. Deține în proprietate trei terenuri intravilane cu o valoare totală de peste 1,3 milioane lei și o casă de locuit, în construcție, evaluată la 2,1 milioane lei. Familia sa are două autorurisme și trei credite de la o bancă privată în valoare de 660 de mii de lei.

Amintim că Ministerul Finanțelor a rămas fără conducere după ce Petru Rotaru și-a anunțat demisia. Acesta a schimbat fotoliu de la minister pentru funcția de viceguvernator la Banca Națională a Moldovei, unde va avea un salariu de peste 150 de mii de lei, comparativ cu 45 de mii cât avea până acum, adică triplu.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE