5.5 C
Chișinău

Deputații blocului „Victorie”: Modificările la Legea cu privire la administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice prezintă riscuri de privatizare a activelor strategice | VIDEO

Modificările la Legea cu privire la administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice prezintă riscuri serioase. Deputatul grupului parlamentar „Victorie”, Vadim Fotescu, a explicat, în cadrul unui briefing de presă, comentând schimbările votate în primă lectură de deputații PAS, că excluderea unui șir de obiective strategice de pe lista proprietăților de stat care nu pot fi privatizate este inadmisibilă și că proiectul de lege, în opinia sa, a fost votat în grabă și fără argumente suficiente.

VADIM FOTESCU, deputatul drupului parlamentar „Victorie”: „În nota informativă lipsește complet o analiză strategică a întreprinderilor care au fost excluse și incluse în listă. Când întrebăm de ce aceste întreprinderi au fost excluse din listă, ni se răspunde – pentru că vor rămâne neprivatizate, întrucât unele dintre ele au fost reorganizate din întreprinderi de stat în instituții publice. Dar, din păcate, nu vorbim de întreprinderile în sine și de privatizarea lor, ci de activele acestor întreprinderi. Oricare active neincluse în lista activelor care nu fac obiectul privatizării pot fi acum înstrăinate și privatizate fără acordul Parlamentului, iar în cazul activelor întreprinderilor strategice precum Moldtelecom SA, RED-Nord SA, SA Autogări, acest risc este evident”.

Vadim Fotescu a mai informat că, săptămâna trecută, a înregistrat câteva amendamente la proiectul de lege şi aşteaptă decizia comisiei parlamentare de profil. El a mai menționat că se așteaptă la o dezbatere constructivă a documentului, în ședința parlamentară.

Un alt deputat al grupului parlamentar „Victorie”, Alexandr Nesterovschi, a adus un exemplu elocvent – excluderea de pe lista a companiei RED-Nord, care deservește aproape jumătate de milion de consumatori de energie electrică din nordul țării și care, mai nou, prezintă interes pentru România.

El a menționat că, timp de zece ani, compania RED-Nord a realizat o modernizare completă, iar în cazul privatizării, tarifele la energia furnizată de aceasta ar putea să crească și nu, cum este planificat în prezent, să scadă.

ALEXANDR NESTEROVSCHI, deputatul drupului parlamentar „Victorie”: „Adică, noi, cetățenii din nordul Moldovei, am plătit timp de 10 ani pentru modernizare. A fost schimbat tot ce era posibil la rețele. „RED-Nord” este o întreprindere profitabilă care aduce anual între două și patru milioane de dolari, unde lucrează sute de cetățeni din nordul Moldovei. Acum se dovedește că am reparat tot ce s-a putut, am pregătit totul și ei încearcă să dea această gâscă care aduce ouă de aur pe mâini private. A vinde din contul nostru, al locuitorilor din nordul Moldovei, o întreprindere care aduce profit și a trecut printr-o modernizare completă, este o infracțiune împotriva statului. Vânzarea va duce, de asemenea, la disponibilizări ale specialiștilor moldoveni calificați și la o creștere a tarifelor la energie electrică. Tarifele la energie electrică vor exploda. Amintiți-vă ce s-a întâmplat după transferul sistemului de transport gaze de la Moldovagaz către o companie din România. Am început să plătim de trei ori mai mult doar pentru transportul de gaze. Privatizarea RED-Nord și a altor întreprinderi strategice este de fapt un plan pentru ocuparea tacită a Moldovei”.

Alexandr Nesterovschi a anunțat că blocul„ Victorie” va organiza vineri un miting de protest la Bălți împotriva privatizării întreprinderii „Red Nord”.

Comentând intenția de scoate întreprinderea la privatizare și de a o vinde anume României, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a spus că „avem deja o colaborare strânsă cu România și ne străduim să devenim parte din piața energetică a UE până în 2029”.

Precizăm că România a achiziţionat deja obiective strategice importante pe teritoriul Moldovei, în special, compania Vestmoldtransgaz, care este administrată de întreprinderea de stat românească Transgaz, care gestionează, în prezent, întreg sistemul de transportare a gazului din Moldova. Apropo, potrivit raportului oficial al „RedNord”, profitul din vânzări al întreprinderii a fost anul trecut de peste 860 de milioane de lei.

Majoritatea parlamentară PAS a aprobat modificări la Legea privind administrarea și deetatizarea proprietății publice la data de 11 iulie.

Printre cele peste 50 de întreprinderi de stat care pot fi, privatizate se numără Autogările, Pensiunea dde la Holercani, Complexul Casa Presei, aproape toate teatrele naționale, inclusiv, Filarmonica de stat,, o serie de institute de cercetare precum Ruralproect și Urbanproect.

 

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE