Liderul blocului politic Victorie, Ilan Şor, a semnat joi, un acord cu organizația autonomă neguvernamentală pentru promovarea cooperării internaționale „Eurasia” cu privire la alocarea a 250 de milioane de dolari pentru implementarea diferitelor proiecte de infrastructură în Moldova.
ILAN ŞOR, liderul blocului politic Victorie: „Acordul de astăzi demonstrează foarte clar că, în timp ce Maia Sandu povestește basme despre Europa și în timp ce noi așteptăm de la Europa un viitor fericit, noi împreună cu partenerii noștri din Rusia, cu organizația Eurasia, deja facem acţiuni concrete. Astăzi a fost semnat cel mai important acord, în cadrul căruia vor fi alocate 250 de milioane de dolari pentru dezvoltarea infrastructurii în Republica Moldova. Este o sumă destul de mare pentru startul unui proiect mare de construcție, ca să putem purcede la crearea unei infrastructuri noi și restabilirea celei vechi. Asta este și un imbold pentru crearea unui număr mare de locuri de muncă, care lipsesc atât de mult în țara noastră”.
Președintele Consiliului ONG „Eurasia”, deputatul Dumei de Stat a Federației Ruse, Aliona Arșinova, a menționat că în prezent în Moldova se folosește infrastructura construită în perioada sovietică, care trebuie renovată.
„Îmi doresc foarte mult ca plaiul moldovenesc și oamenii să se dezvolte, să fie în siguranță, să ducă o viaţă bună. Ilan Şor arată cum să fii un adevărat patriot, filantrop, să investești cu adevărat în oameni și în țara ta natală, atunci când vorbele sunt susţinute de fapte”, a spus Arşinova.
Ilan Şor a menționat că echipa sa deja a făcut foarte mult pentru transformarea multor orașe și sate din Moldova, iar după semnarea acestui acord, se va putea realiza mult mai mult.
ILAN ŞOR, liderul blocului politic Victorie: „Echipa noastră demonstrează de mai mulți ani că noi nu vorbim, ci facem. În multe orașe din Republica Moldova ne-am demonstrat eficiența, am dezvoltat infrastructura. Le-am oferit oamenilor posibilitatea să trăiască bine. Am rezolvat multe probleme de infrastructură, sociale și economice. Am arătat că se poate trăi bine în Moldova. Când am implementat un număr mare de proiecte de infrastructură, am spus mereu că asta nu este Europa, ci Moldova, pentru că și în ţara noastră se poate și trebuie să fie bune. Această sumă va fi un imbold foarte important, ca mulți să vadă că este posibil să faci revoluții infrastructurale rapid, calitativ și bine”.
Astfel de proiecte ale echipei lui Ilan Şor care îmbunătățesc viața oamenilor sunt binecunoscute în Moldova. Este vorba despre asfaltarea drumurilor, iluminatul străzilor, modernizarea curţilor de bloc, renovarea fațadelor, construcția de terenuri pentru copii și sport, reabilitarea posturilor de prim ajutor, școlilor, grădinițelor, introducerea în instituțiile preșcolare a alimentaţiei de la restaurante prin sistemul de catering, proiecte de ajutorare a persoanelor nevoiaşe, familiilor tinere, a compatrioților noștri care revin acasă.
Iar parcul gratuit de distractii Orheiland a devenit o adevărată perlă nu doar a regiunii, ci a întregii ţări. Şor intenționează să construiască obiecte similare în Găgăuzia și Bălți.