24.4 C
Chișinău

Rusia reprezintă o amenințare la adresa existenței Moldovei, armata trebuie mărită, cheltuielile militare vor crește. Guvernul a adoptat Strategia Națională de Apărare | VIDEO

Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, 17 iulie, Strategia Națională de Apărare pentru următorii 10 ani. Principalele amenințări, potrivit documentului, vin din partea Federației Ruse, iar pe acestea, autorii noii strategii le-au enumerat punctual, calificându-le drept „amenințare existențială la adresa suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova. 

Astfel, unul dintre pericolele menționate în document îl reprezintă războiul Rusiei împotriva Ucrainei, în special posibila extindere a operațiunilor militare în regiunea Odesa.

„În acest sens, un obiectiv posibil – stabilirea unui coridor militar terestru până la hotarele Republicii Moldova – ar reprezenta o amenințare directă la adresa ordinii constituționale și statalității țării”, se arată în strategie.

O altă amenințare vine la fel din partea Rusiei, și anume, atacurile hibride direct sau prin intermediul unor interpușilor locali, organizații și grupuri sociale cu orientări radicale, din Republica Moldova.

Încă un risc îl reprezintă forțele militare ale Federației Ruse care staționează ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, precum și formațiunile armate ale regimului neconstituțional din regiunea transnistreană.

„Fiecare în parte sau acționând sinergic pentru promovarea obiectivelor lor reprezintă în sine o amenințare majoră la adresa suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova”, se menționează în strategie.

Strategia propune și un plan specific de acțiuni, pentru a face față amenințărilor „existențiale” și altor pericole, iar una dintre sarcini este de a îmbunătăți indicatorii Moldovei în clasamentul puterii militare.

Pentru informare – în prezent, țara noastră ocupă locul 144 din 145 de poziții, iar strategia prevede ca până în 2029 Moldova să urce cinci poziții, iar până în 2034 -10.

Și obiectivul de modernizare a echipamentelor învechite figurează în noul document. În prezent, în Moldova sunt 12 proiecte de infrastructură militară renovate. iar până în 2034 ar trebui ca numărul acestora să ajungă la 25.

Strategia de apărare mai prevede îmbunătățirea pregătirii militarilor și includerea compartimentului „Respingerea unui atac inamic” în programele instituțiilor militare de învățământ, creșterea numărului de persoane care rămân în serviciul militar.

Până în 2029, conform strategiei, vom avea cel puțin o tabără militară nouă, în Moldova, iar până în 2034 – cel puțin două.

Una dintre direcțiile principale de acțiune, evidențiate în noua strategie ține de apărarea cerului sau „Dezvoltarea capacității de supraveghere și control al spaţiului aerian”.

Această cerință se va realiza prin asigurarea pe etape cu echipamente, dezvoltarea infrastructurii, instruirea personalului, etc.

„Un accent deosebit se va pune pe dezvoltarea unui sistem integrat de vehicule aeriene fără pilot, capabile să execute un spectru larg de misiuni”, notează strategia.

Un rol aparte se acordă, în document, Alianței Nord – Atlantice.

„NATO este un bastion al stabilității”, se precizează în strategie și „Alianța asigură apărarea colectivă a țărilor membre și joacă un rol decisiv în descurajarea agresiunii prin prezența sa militară puternică”. Moldova își respectă statutul de neutralitate, dar acest lucru nu contrazice cooperarea cu partenerii militari.

La capitolul indicatori se menționează că până în anul 2029 integrarea în structurile mulitare ale Unuunii Europere va fi realizatăla un nivel de 70 de procente, iar peste 10 ani, către anul 2034, integrarea ar trebui deja să fie realizată sută la sută.

Accente importante, în strategie sunt puse și pe participarea Moldovei la misiunile civile și de menținere a păcii ale UE, până în 2029, Moldova urmează să desfășoare cel puțin un exercițiu militar comun cu țările UE pe an, iar până în 2034, două exerciții comune anual.

După ședința de Guvern, în care miniștrii au aprobat noua Strategie Națională pentru Apărare, reportelul Canal 5 insistat să afle de la ministrul apărării, Anatoloie Nosatîi, cel care a prezentat documentul, ce amenințări mai exact vin din partea Federației Ruse țintit către republica Moldova. Oficialul însă ne-a spus, la mod general, de unele activități ale Rusiei.

„- Există vreo amenințare din partea Rusiei, pentru că, deseori, vedem că spuneți că ar exista anumite amenințări, ar timp de doi ani tot declarați că nu există anumite riscuri din partea Rusiei… Totuși, care ar fi aceste amenințări? 
– Nu… nu este amenințare din partea Rusiei ci din activitatea Rusiei care subminează interesele naționale ale RM”.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, la rândul său, la fel nu menționat amenințările directe ale Rusiei la adresa Moldovei, evidențiind riscurile la nivel regional.

DANIEL VODĂ, purtător de cuvânt al Guvernului: „Noi vorbim despre documente strategice, care sunt adoptate de către autorități, urmare a evaluării mai multor riscuri. Aceste strategii vorbesc și de Strategia Națională de apărare și securitate, care evidențiază două riscuri majore la adresa securității țării corupția și rolul pe care îl joacă federația Rusă nu doar în plan bilateral, în raport cu Moldova, dar și în plan regional, ca stat care a agresat o țară vecină, continuă războiul de agresiune împotriva Ucrainei”.

În noua Strategie Națională pentru Apărare se menționează, de asemenea, creșterea alocărilor de bani către armata națională. După cum au mai spus și anterior autoritățile, majorările se vor face treptat, și vor ajunge, către anul 2030 până la 1% din PIB.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE