25 C
Chișinău

Alexandr Slusari cere Guvernului să declare stare de urgență în agricultură: Ar permite stabilizarea măcar un pic a situației fermierilor micro, mici și mijlocii și salvarea lor de faliment | VIDEO

Ex-directorul executiv al Asociației Forța Fermierilor, Alexandr Slusari, cere Guvernului să declare stare de urgență în agricultură. Într-o postare pe rețelele de socializare el se arată convins că asta ar permite stabilizarea măcar un pic a situației fermierilor micro, mici și mijlocii și salvarea lor de faliment, în condiţiile secetei crunte care persistă de trei ani consecutivi.

Fostul vicepreședinte al Parlamentului mai spune că Ministerul Agriculturii trebuie să renunţe la proiecte de genul camerelor agricole, pe care Slusari îl consideră utopic, și că e necesar să fie convocat de urgență, la nivelul Executivului, o întâlnire a autorităților cu asociațiile agricultorilor, reprezentanții mediului academic și partenerii externi pentru regândirea cardinală a strategiei de dezvoltare a sectorului agroalimentar.

„Fiecare zi de întârziere apropie catastrofa pentru agricultorii din zonele rurale!”, atenționează fostul deputat.

Solicitat de Canal 5 să ofere o reacţie, secretarul de stat al Ministerului Agriculturii Vasile Şarban spune că şi toamna trecută unele voci propuneau declararea stării de urgenţă în acest domeniu.

VASILE ŞARBAN, secretarul de stat al Ministerului Agriculturii: „Ce vor ei să urmărească prin declararea stării de urgenţă? Ca agenţii economici să fie cumva protejaţi în faţa creditorilor… Noi avem cadrul normativ în vigoare care permite agentului economic de a fi protejat în faţa creditorilor. El nu achită amenzile, penalităţile, dobânda, până când îşi revine, i se dă un termen, adică îşi face un plan de restructurare”.

Şarban a mai declarat că, recent, la nivel de minister a avut loc o întrunire cu reprezentanții mediului academic, unde s-a discutat situația, iar recomandările și propunerile oamenilor de știință urmează să fie anunțate. Totodată, secretarul de stat a ținut să menționeze că inițiativa de creare a camerelor agricole este în folosul producătorilor, mai ales, al celor micro şi mici.

Amintind de anii 2007 şi 2012, când au fost înregistrate situaţii similare, Șarban a menționat că un o soluție ar fi fost aisgurările în agricultură făcute la timp.

VASILE ŞARBAN, secretarul de stat al Ministerului Agriculturii: „Mulţi producători au apelat şi la noi că companiile de asigurare nu vor să-i asigure. Nu vor să-i asigure deoarece târziu s-au adresat, deoarece deja era evidentă seceta. Camerele agricole, de fapt, le-ar rezolva şi această chestie, deoarece se poate de constituit Fond mutual, gestionat de producătorii agricoli. Sursă în Fondul mutual poate fi şi bugetul de stat, deoarece noi achităm 70% din prima de asigurare. Aceşti bani noi am putea să-i direcţionăm în Fondul mutual”.

Întrebat de Canal 5 dacă are date statistice despre situaţia din raioane sau cereri de ajutor de la fermierii afectaţi de secetă, care regiuni şi culturi au avut de suferit cel mai mult şi dacă putem vorbi despre roadă compromisă definitiv la anumite culturi, Şarban a declarat că nu dispune de o imagine de ansamblu a situaţiei.

VASILE ŞARBAN, secretarul de stat al Ministerului Agriculturii: „Dar nu este bine, asta-i clar lucru. În partea de sud a Republicii Moldova, eu nu ştiu dacă o ploaie acum ar salva careva producţie de porumb. Floarea-soarelui încă ar mai putea fi câtuşi de cât salvată, dar partea de porumb, acolo unde mai ales nu s-a format rodul, acolo unde deja toate frunzele practic sunt uscate, acolo nu mai poţi salva absolut şi absolut nimic”.

În opinia funcționarului, declararea stății de dezastru natural, chiar și în așa condiții, nu este o soluție și nu ar schimba nimic în final.

VASILE ŞARBAN, secretarul de stat al Ministerului Agriculturii: „Vă zic că nu ar fi cazul de instituit stare de forţă majoră, că aceasta nu ne dă nimic în final, decât ceea ce noi deja avem reglementat”

Amintim că temperaturile mari din ultimele zile au fost fatale pentru mai multe culturi agricole, distrugând hectare întregi de porumb și floarea-soarelui. În lipsa unor măsuri de protecție, acestea nu au putut fi salvate, așa că multe au căzut sub seceră. Imagini dezolante au fost postate pe rețele de socializare de mai mulți fermieri din sudul țării.

Sergiu Stefanco, agricultor din raionul Căușeni, se plânge că a muncit o primăvară pentru o roadă bogată. Într-o înregistrare video el arată că pământul este uscat la adâncimea de circa un metru, iar dacă în următoarea săptămână nu va ploua, recolta de porumb riscă să fie afectată în totalitate.

SERGIU STEFANCO, agricultor din raionul Căușeni: „Iată, uitați-vă, porumbul. În zona Căușeni, o marte parte din câmpuri. Iaca așa arată porumbul, Ce să îi mai faci la acest porumb, el deja se întoarce în jos, uite, cum s-a întors. Iată-l”.

Imagini cu pământul crăpat de soare a postat și un fermier din Cahul.

Aceeași situațieeste și la cultura de floarea-soarelui.

Și agricultorul Vadim Ceban din Bușăuca, Rezina, spune că dacă nu va ploua, tot porumbul va merge la siloz, dar și acela ar putea ieși necalitativ în lipsa precipitațiilor.

Amintim că Guvernul aprobase anul acesta alocarea a 50 de milioane de lei din Fondul de Rezervă pentru agricultorii care au avut de suferit din cauza secetei și a grindinei din anul trecut, din sudul țării, dar și de la Edineț și Briceni.

Asociația Forța Fermierilor spunea că, agricutorii din țară ar avea nevoie de aproximativ 400 de milioane de lei pentru a-și acoperi pagubele. Ministrul a recunoscut că, suma de 50 de milioane de lei este mică, dar că ajutorul va merge țintit către cei care au suportat pierderi pe o suprafață mai mare de 60 la sută din culturi.

În 13 iulie, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că în condițiile de secetă din ultimii ani, agricultorii și autoritățile ar trebui să se gândească la ce fel de culturi agricole pot fi cultivate și cum putem să avem grijă de resursele noastre acvatice. Amintim că, din 12 iulie, Republica Moldova se află sub cod roșu de caniculă. Avertizarea va fi valabilă până în 17 iulie, iar în acest interval sunt așteptate temperaturi de peste 40 de grade Celsius.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE