24.4 C
Chișinău

O nouă ședință de judecată în cazul bașcanului Găgăuziei, Evghenia Guțul și activistei Svetlana Popan: În loc să combată criminalitatea, autoritățile persecută oamenii care nu sunt de acord cu politicile lor | VIDEO

Joi, în Chișinău a avut loc deja a treia ședință de judecată din această săptămână în cazul bașcanului Găgăuziei, Evghenia Guțul, și activistei Svetlana Popan, acuzate de complicitate la finanțarea ilegală a partidului interzis „ŞOR”. Ambele consideră acest dosar drept o răfuială politică a autorităților. Oamenii s-au adunat din nou la judecătoria din sectorul Buiucani al capitalei pentru a-și exprima solidaritatea cu cele două femei.

Înainte de şedinţă, Evghenia Guțul și-a exprimat sprijinul pentru activiștii blocului „Victorie”, în privinţa cărora instanța de la Cahul tot joi, a examinat cererea procurorilor de arestare pentru 30 de zile.

Başcanul și-a exprimat indignarea că, în loc să combată criminalitatea, autoritățile persecută oamenii care nu sunt de acord cu politica lor.

EVGHENIA GUŢUL, bașcanul Găgăuziei: „Acești activiști au peste 60 de ani. Avem foarte multe probleme. La noi oamenii sunt uciși în zone rezidențiale. Un infractor condamnat la peste 20 de ani într-o altă țară se plimbă liber pe străzile noastre. Procesul de judecată al bărbatului împușcat ieri a durat doi ani. Practic o şedinţă pe lună. Iar în cazul meu, timp de două luni, am uitat deja câte au avut loc – aproape zilnic. Și fiecare ședință de judecată este stresantă pentru mine, pentru locuitorii autonomiei găgăuze și pentru familia mea. Cerem eliberarea celor şase persoane judecate acum”.

Printre susținătorii Evgheniei Guțul și Svetlanei Popan s-au numărat liderul partidului „Şansă”, Alexei Lungu, și activistul partidului Renaștere, Iuri Vitneanschi.

IURI VITNEANSCHI, activistul partidului „Renaștere”, blocul „Victorie”: „De ce au loc şedinţe de judecată? Joi, vineri, luni, marți, miercuri – o scurtă pauză, apoi joi. În fiecare zi fac şedinţe în care încearcă să forțeze evenimentele pentru a pune înainte de alegeri și mai multă presiune asupra Evgheniei Guțul, Svetlanei Popan și altor colegi. Vor să calce în picioare, să lichideze această disidență în persoana Evgheniei Guţul”.

ALEXEI LUNGU, președintele partidului „Șansă”, blocul „Victorie”: „Un stat în care reglări de conturi între grupări internaționale au loc în plină zi, iar poliția nu face nimic. Un stat în care forţele de ordine rup mâinile camarazilor noștri, îi închid și îşi bat joc de oameni. Cel mai interesant lucru este că îşi bat joc nu de bărbați, ci de femei. Și asta e straşnic. Trăim trei ani de rușine. Pentru că nu ne dezvoltăm, ci, dimpotrivă, intrăm într-o mare gaură neagră. Dar astăzi vom demonstra încă o dată că nu renunțăm și nu vom renunța niciodată, în ciuda dosarelor penale fabricate vom merge înainte ca să apărăm poporul nostru”.

La ieșire din sala de judecată, Evghenia Guțul a spus că procurorii nu au putut proba argumentele lor.

EVGHENIA GUŢUL, bașcanul Găgăuziei: „Astăzi a fost audiat primul martor. Chiar martorul lor a confirmat că acest caz a fost fabricat. Și, desigur, vreau să menţionez că mai multe şedinţe au fost planificate pentru iulie. În septembrie și octombrie aproape în fiecare zi. Adică înțelegem că acest dosar va fi accelerat înainte de alegerile prezidențiale. Acest dosar penal nu are viitor și sper că foarte curând vom demonstra asta și tot ce se întâmplă acum se vor termina”.

Următoarea şedinţă de judecată este planificată pentru 19 iulie. Amintim că anterior, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a respins cererea de conexare a dosarelor penale în care sunt cercetate Evghenia Guțul şi Svetlana Popan, dar şi deputatul blocului „Victorie” Marina Tauber, învinuite de complicitate la finanțarea ilegală a partidului interzis „ȘOR”. Decizia a fost luată chiar dacă apărătorii femeilor au spus că în dosarele lor sunt aceleași acuzații și aceiași martori și sunt examinate aceleași „pretinse” infracțiuni.

Atât Marina Tauber, cât și Evghenia Guțul și Svetlana Popan resping acuzațiile și consideră că dosarele penale sunt un instrument de presiune politică și persecuție.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE