Activiștii Blocului ”Victorie” au organizat un flashmob în timpul unui eveniment al Comisiei Electorale Centrale, privind votul prin corespondență, la care a participat și vicepreședintele CEC, Pavel Postica. Îmbrăcați în clovni, activiștii au vrut să atragă atenția participanților la eveniment și în primul rând a lui Postica că a transformat CEC-ul într-un circ, deoarece face jocul autorităților prin implementarea votului prin corespondență, care ar avea scopul de a falsifica alegerile prezidențiale din toamnă.
De asemenea, reprezentanții Blocului ”Victorie” au subliniat că partidul de la guvernare PAS încalcă regulat legislația electorală, atunci când distribuie ziare ce promovează referendumul în afara campaniei electorale, iar pentru asta CEC nu sancționează PAS-ul.
Activiștii deghizați în clovni l-au urmat pe vicepreședintele CEC-ului până în sala unde a avut loc discuțiile, iar după un scurt anunț, făcut de Postica, acesta a părăsit evenimentul, activiștii urmărindu-l prin centrul Chișinăului.
Activistul, membrul Blocului ”Victorie”, Iurie Vitneanschi a declarat că scopul flashmobului a fost de a-l face pe vicepreședintele CEC-ului, Pavel Postica să-i fie rușine de faptul că a transformat instituția în care activează, într-un circ, executând comenzile partidului de la conducere.
IURIE VITNEANSCHI, activist, membrul al Blocului ”Victorie”: „Dacă anterior domnul Postica a fost un activist care era finanțat în ONG-uri de companiile din occident, astăzi vedem că el a transformat CEC-ul într-un ONG în slujba autorităților. Vedem cum se introduce o politică de falsificare, adică acel proiect de lege care trebuia să fie azi discutat cu participarea domnului Postica, el prevede falsificarea, vorbind de votul prin corespondență. Este o încercare a puterii de a face tot posibilul ca viitoarele alegeri prezidențiale să fie falsificate, deoarece conducerea țării înțelege că pierde. Însă domnul Postică, cu toate acestea evidente încercări de a sluji puterii a transformat Comisia Electorală Centrală, într-un circ”.
Vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Pavel Postica a calificat flashmobul drept o acțiune concertată și a declarat că CEC va organiza scrutinul prezidențial și cel al referendumului fără încălcarea legislației.
PAVEL POSTICA, vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale: „Noi la Comisia Electorală Centrală ne ocupăm cu lucruri importante și noi vom depune tot efortul pentru a organiza alegerile prezidențiale și referendumul constituțional în strictă conformitate cu prevederile legislației electorale din Republica Moldova”.
Într-un final, Pavel Postica a condus activiștii deghizați în clovni, la un sediul al partidului ”Renaștere”, fără să cunoască că acel oficiu nu mai activează, fiind închis atunci când a tras de ușă.
Activistul Iurie Vitneanschi i-a spus lui Postica să nu opereze cu duble standarde și să deschidă secții pentru votul prin corespondență pentru toată diaspora, nu doar pentru câteva state.
IURIE VITNEANSCHI, activist, membrul al Blocului ”Victorie”: „Tot ce faceți astăzi, din păcate, inclusiv vorbind de votul prin corespondență, este făcut exclusiv pentru o regiune concretă. Iarăși duble standarde, discriminare, și înțelegem pe ce sunt bazate, pentru că acolo Maia Sandu cu partenerii ei curatori vor putea organiza împreună cu dumneavostră un vot ”corect”. Faceți tot posibilul ca oamenii care vor să voteze nu pentru Maia Sandu, să nu aibă posibilitatea de a se prezenta la secțiile de vot. Și invers, sub duble standarde, faceți tot posibilul ca undeva în Canada, n-o să mă mir dacă acolo vor vota mai mulți oameni decât cei care locuiesc în Moldova”.
Pavel Postica a dat asigurări că numărul de persoane înregistrat pentru a vota prin corespondență, nu va depăși numărul de buletine de vot, însă nu a spus, spre exemplu, câte secții de vot vor putea fi deschise pentru moldovenii din partea estică.
PAVEL POSTICA, vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale: „Încă odată repet, 186 de cereri de înregistrare pentru votul prin corespondență sunt la această etapă, la ziua de azi, la ziua de 10 iulie, respectiv, buletine de vot vor primi maxim 186 de persoane. Când eventual, după alegeri, noi o să ne trezim că numărul de persoane de persoane de aici, cu numărul de voturi recepționate va fi mai mare decât numărul de înregistrări prealabile, atunci dumneavoastră o să puteți să veniți și să-mi spuneți: ”Domnul Postica, nu vă supărați, dar haideți dați-vă demisia, pentru că dumneavoastră ne-ați mințit”.
Amintim că, referendumul republican constituțional va fi organizat la 20 octombrie, în aceeași zi cu alegerile prezidențiale. Prin poștă vor putea vota moldovenii din șase state SUA, Canada, Regatul Norvegiei, Regatul Suediei, Republica Finlanda și Republica Islanda, acolo unde la prezidențialele trecute Maia Sandu a luat majoritatea voturilor. Legea privind votul prin corespondență a fost votată de PAS la cererea șefului statului. Opoziția parlamentară și nu doar a criticat decizia, menționând că aceasta vrea să-i asigure Maiei Sandu un nou mandat și că sunt discriminați moldovenii din alte țări. Și diaspora din Rusia, care este una dintre cele mai numeroase din străinătate și-a exprimat revolta, acuzând puterea de la Chișinău de discriminare