6.6 C
Chișinău

Încă un medic din Chișinău, condamnat pentru malpraxis

Procuratura municipiului Chișinău anunță despre pronunțarea unei sentințe de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pe o cauza penală de învinuire a unui medic de urgență de comiterea infracțiunii de încălcare din neglijență a regulilor sau metodelor de acordare a asistenței medicale.

Inculpatul a fost condamnat la închisoare pe un termen de 1 an, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de probă de 2 ani.

Suplimentar, instanța a dispus privarea de dreptul de a exercita activitate în domeniul medical pe un termen de 3 ani.

Acuzatorii de stat au înaintat învinuirea pe faptul că, la 1 ianuarie 2020, inculpatul, activând în funcția de medic de urgență la Stația AMU Chișinău, a încălcat prevederile actelor normative cu privire la Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească din Republica Moldova și altor acte instituționale.

În acea zi, la ora 13:47, la solicitarea victimei, inculpatul a sosit într-un apartament din Chișinău, unde urma să acorde asistență medicală completă. În urma examinării, a stabilit diagnoza de „Hemoragie post-partum. Șoc hipovolemic I grad” și a calificat gradul de urgență ca major (roșu), implicând în mod obligatoriu serviciul spitalicesc. Cu toate acestea, bărbatul nu a respectat prevederile fișei postului și alte prevederi legale, deoarece nu a întreprins măsuri pentru spitalizarea victimei, în ciuda refuzului acesteia de a fi transportată la spital. El a închis fișa de solicitare fără a informa superiorii pentru a lua măsuri necesare internării obligatorii a victimei.

Atitudinea neglijentă față de îndeplinirea regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale a dus la agravarea stării de sănătate a femeii de 33 de ani, care a decedat la 2 ianuarie 2020, la ora 20:05, din cauza „insuficienței cardio-pulmonare, ca urmare a trombemboliei arterelor pulmonare, complicație a sindromului CID (coagulare intravasculară diseminată) ca urmare a hemoragiei intrauterine.”

Inculpatul a pledat nevinovat.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE