10 C
Chișinău

Doi bărbați care s-au dat drept polițiști și au estorcat prin șantaj 4000 de euro, trimiși pe banca acuzaților de procurorii de la Oficiul Botanica

Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Botanica a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală în privința a doi bărbați în vârstă de 35 și, respectiv, 46 de ani, originari din raionul Ocnița, învinuiți de șantaj și uzurparea de calități oficiale.

Conform învinuirii înaintate de către procurorii de la Chișinău, în luna februarie 2024, cei doi indivizi s-au aflat la intersecția străzilor Leușeni și Podul de Flori din Chișinău, unde, sub pretextul că sunt angajați ai poliției, au prezentat o legitimație eliberată de Ministerul Afacerilor Interne și au amenințat un bărbat cu intentarea unor dosare penale și privarea de libertate. În urma acestor amenințări, au solicitat și primit de la victimă suma de 4000 de euro (echivalentul a 118 160 lei), în mai multe tranșe.

Victima, fiind consumatoare de droguri, s-a speriat că cei doi, care s-au prezentat drept „polițiști din departamentul anti-drog”, aveau cunoștință despre intenția sa de a achiziționa substanțe narcotice în acea zi.

Învinuiții au pledat nevinovați.

Aceștia riscă o pedeapsă maximă sub formă de închisoare pe un termen de până la 13 ani.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE