28.9 C
Chișinău

„Suma a ajuns la 3,7 miliarde de lei, ceea ce depășește semnificativ bugetul”. Andrei Spînu recunoaște că programul ”Satul European” se confruntă cu dificultăți financiare | VIDEO

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, recunoaște că programul ”Satul European” se confruntă cu dificultăți financiare. În timpul unei emisiuni la Rlive, Spînu a declarat că suma totală solicitată pentru cele 748 de proiecte depuse de primari, care încă se analizează, a ajuns la 3,7 miliarde de lei și a depășit cu mult bugetul preconizat. De asemenea, autoritățile mai au nevoie de încă două săptămâni pentru a analiza toate proiectele, iar perioada de implementare a acestora poate dura până în 2025.

ANDREI SPÎNU, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „Este un efort foarte mare, pentru că sunt proiecte tehnice. Noi avem două comisii, avem o comisie tehnică care se uită pe toate documentele de ingineri, experți și după care o comisie administrativă, care stabilește punctajul. Ne dorim să ajungem la cât mai multe primării și asta vom face”.

Proiecte în așteptare au și satele Budăi și Mîndrești din raionul Telenești. Victor Dragan primar PLDM din Budăi spune că a depus la program încă la începutul anului, pentru a schimba acoperișul de la biblioteca din sat, însă până în prezent nu știe nici ce sumă va fi alocată și nici dacă va fi sau nu acceptat. În ceea ce privește un sistem de canalizare, edilul spune că pregătește documentele în acest sens, însă speranța că ar putea fi ajutat este mică, iar Consiliul Raional nu ar putea face față unei sume enorme pentru asemenea cheltuieli.

VICTOR DRAGAN, primarul satului Budăi, raionul Telenești: „S-a înaintat proiect la noi la acoperiș, la bibliotecă cu Satul European. Acum am strâns aviz-uri, vrem să înaintăm un proiect la canalizare, fiindcă noi suntem îndestulați cu sonde de apă. Avem trei sonde de apă, chiar anul acesta, două turnuri le-am înnoit că erau vechi. Așteptăm rezultatele, se selectează, se fac aprecieri la proiecte. Se durează, dar tragem nădejde că au să facă”.

Potrivit lui Victor Dragan, un alt proiect care tot a fost amânat de ani de zile este reparația drumului ce leagă localitățile Bănești, Telenești, Budăi și Țibirica. Autoritățile mai mereu strâng din umeri și spun că nu au destui bani. Nici ulițele din sat nu sunt din cele mai bine, cât doar strada centrală care traversează localitate.

VICTOR DRAGAN, primarul satului Budăi, raionul Telenești: „Știu cât de mult Consiliul Raional s-o luptat pentru proiectul ăsta ca să mergem să deschidem înspre Bănești, Telenești, Budăi, Țibirica. La Consiliul Raional am scris toți primarii câte o cerere și s-o înaintat la Minister și toată vremea au fost întrebări că lipsă de finanțe. Avem drumuri în variantă albă, dacă ar fi niște proiecte la drumuri, să trecem de la variantă albă, de la pietriș să trecem la alte, la asfalt”.

Oamenii din sat spun că atunci când sunt ploi, mai că nu pot ieși din ogradă din cauza noroiului și a pietrișului care fuge la vale odată cu șiroaiele de apă. Visează și la un sistem de canalizare, însă când va deveni realitate, sătenii nici gând nu au.

„Iată uitați-vă ce drumuri avem, filmați și vedeți ce drum avem noi aici. Noi am rugat primarul să vină, să ne dea și nouă o mână de ajutorș. Noi ce am putut am făcut, iată toată mahala care e la noi aici, am pus bani și am cumpărat mână de la mână și am adus pietriș, dar ce folos când plouă, e o ploaie mare o duce în vale la traseu”.

„Asta e mai rău prin sat că e scurgerea mare din dealul cela și până de vale și e imposibil de făcut. Este posibilitate, dar trebuie efort și multă muncă aici și numai cu oamenii nu. Dacă o să se implice și primăria se poate de făcut ceva. Nu prea am simțit vremuri bune, sperăm poate or fi cu timpul”.

„Este nevoie de canalizare, dar drumurile se repară, primarul în tot anul cât de cât repară drumurile, dar depinde de finanțe, dacă vom fi finanțați mai bine clar că or fi și canalizare la fel trebuiește. Asta este cel mai important, canalizare și drumurile și un parc pentru copii, este neapărat nevoie în sat, fiindcă nu au copiii. Este unul micuț, dar ar trebui unul mai mare unde copiii în timpul liber să iasă la plimbare cu părinții”.

Viata la sat este grea, spun budăienii, iar acasă de peste hotare nu au la ce reveni, din cauza lipsei locurilor de muncă și condițiilor grele în care trăiesc. Oamenii mai spun că, în patru ani de zile, nu au văzut mari schimbări la sate, sau măcar să simtă suflul european. Pensionarii trăiesc în sărăcie, iar tinerii au părăsit satele și au plecat în căutarea condițiilor mai bune de trai.

„Acasă vreau să stau, dar nu-i posibil pentru că nu sunt posturi de muncă în primul rând, lumea nu are unde… și chiar de este de lucru se plătește puțin. Așa că lumea fuge din Moldova fiindcă nu avem… guvernarea asta a noastră e… nu-i cum trebuie”.

„Pensionarii, eu mă uit, eu lucrez și pensionarii vin, eu vă spun drept, vin pe datorie pentru o pâine. Iată am doi pensionari, unul e orb, soțul e orb vine, de la lună până la lună, o lună de zile eu îi țin cu pâine. Le dau pe datorie, lucrez mai mult pe datorie, pentru că lumea nu are, într-adevăr pensiile sunt mici și la omul care e de la țară, îndeobște trebuie să se uite și oleacă și la oamenii de la țară”.

Anterior, Maia Sandu, cât și reprezentanții PAS au declarat de multe ori că banii europeni vor merge doar la primarii europeni. Se pare însă că finanțarea nu-i suficientă nici pentru aleșii PAS, pentru că o situație ca în Budăi am întâlnit și în satul Mîndrești din raionul Telenești, condus de un primar PAS. Oxana Guzun ne-a povestit că a depus un proiect la ediția programului ”Satul European 2024” pentru schimbarea acoperișului la Grădinița de copii. Suma totală ce ar putea fi oferită de Guvern este de 6 milioane de lei, dintre care 1 milion de lei va fi alocat din bugetul localității.

OXANA GUZUN, primarul satului Mîndrești, raionul Telenești: „Așteptăm răspunsul, clar că încă nu am primit niciun fel de, pentru că probabil sunt în proces de analiză documentele. Așteptăm, sperăm că vom fi selectați. Consiliul Raional poate să contribuie, au un regulament care prevede alocarea contribuției în proporție de 15 procente din contribuția proprie, dar nu mai mult de 70 de mii de lei. Adică suma e destul de mare și nici cu forțe proprii, nici cu Consiliul Raional nu am reuși noi să schimbăm”.

La capitolul canalizare localitatea este zero, recunoaște primarul.

OXANA GUZUN, primarul satului Mîndrești, raionul Telenești: „Satul este depopulat. Ca să construiești o rețea clasică de canalizare, respectiv și costurile vor fi foarte mari pe umerii cetățenilor. Noi optăm mai mult pentru niște surse alternative de canalizare, poate ar fi posibil de identificat ceva, niște stații prin mahalale sau mai știu eu, poate prin fiecare gospodărie, cu toate că acum sunt posibilități. Proiectul de canalizare ar fi foarte costisitor și la acei 47 de kilometri care îi avem noi în localitate de drumuri, respectiv cam tot atât și canalizare ar fi, adică ne-ar trebui vreo 100 de milioane sau poate mai mult”.

Primarul ne-a mai relatat că iluminatul stradal din satul Mîndrești a fost realizat anii trecuți la fel prin programul ”Satul European” doar pe 20 de kilometri. În acest an, Oxana Guzun își propune să identifice resurse financiare din alte proiecte care ar asigura localitatea cu iluminat în proporție de 100 procente. Și aici oamenii din sat se plâng că nu au o rețea de canalizare, care le-ar simplifica mult condițiile de trai.

„Este nevoie, dar e imposibil de făcut, pentru că încurcă țevile de gaz, tot. Nu știu dacă o să fie posibil de făcut. – Dar oamenii cum se descurcă? – Ne descurcăm singuri între noi, așa”.

„Cu părere de rău, la noi canalizarea e foarte proastă, chiar suntem în partea de margine a satului, nu avem canalizare deloc”.

Potrivit estimărilor Ministerului Infrastructurii, costurile totale pentru implementarea programului Național „Satul European” în perioada 2024-2028 se ridică la peste 5,3 miliarde de lei. În prezent, deficitul este de un miliard și 600 de milioane de lei.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE