28.9 C
Chișinău

Investiții de milioane duse pe apa sâmbetei: Gimnaziul din satul Petrovca, recent renovat, în lista celor 5 școli închise în raionul Sîngerei | VIDEO

Investiții de milioane de lei s-au dus pe apa sâmbetei. Este vorba despre gimnaziul „Mihai Dolgan” din satul Petrovca, raionul Sîngerei, care, împreună cu alte patru școli din același raion au fost închise, săptămâna trecută, de către consilierii raionali din partea partidului PAS. Instituția de învățământ a fost lichidată, în pofida faptului că, în ultimii ani, aceasta a fost renovată cu ajutorul sponsorilor din Elveția, Germania și Liechtenstein. Potrivit directorului instituției, pentru reparația gimnaziului s-au investit cinci milioane de lei.

NATALIA CHIFIRIUC, directoarea Gimnaziului „Mihai Dolgan”, s. Petrovca: „Din 2017 până în 2021, încetișor, în fiecare vară noi efectuam aceste reparații și fiecare cadru didactic participa la aceste lucrări de reparație, deci era aici, în instituție, ajuta permanent. Timp de cinci ani cadrele didactice nu au beneficiat de concediu de odihnă. Formal erau în concediu dar ajutau aici la reparație pentru că am vrut și noi să avem niște condiții, pentru că, într-adevăr, am înghețat aici zeci de ani”.

Într-un sfârșit, când au fost îndeplinite toate condițiile privind renovarea și amenajarea instituției și părea că a venit timpul ca elevii și profesorii să se bucure de o condiții moderne, gimnaziul a fost închis, iar la 1 septembrie, doar lacătul va mai atârna pe ușa școlii.

Decizia de a lichida cinci instituții de învățământ din raionul Sîngerei a fost votată de 18 consilieri din 33, iar ai mult de jumătate dintre cei care au ridicat mâna pentru a închide școlile sunt de la Partidul Acțiune și Solidaritate. În același timp, președintele raionului este ferm convins că școlile au fost închise exclusiv în interesul, din preocuparea grija față de copii.

CRISTIAN CAINARIAN, președintele raionului Sîngerei: „13 de la PAS au votat, un candidat independent, un consilier neafiliat, un consilier de la CUB și doi consilier de la partidul Comuniștilor. S-a făcut, în primul și în primul rând, pentru copii. Noi, practic, la cinci, zece minute în apropiere de aceste școli avem școli mai mari unde sunt mai mulți copii, unde sunt profesori la fiecare disciplină, care este dotată cu sală de festivități, cu laboratoare, cu sală de sport și tot așa mai departe. Noi încercăm să facem acces ca drumurile să fie bune. Le oferim transport acestor copii, care o să fie transportați timp de 5-10 minute până la acestă școală din apropiere care o să aibă condiții cu mult mai bune și unde calitatea studiilor este cu mult mai mare”.

Exact aceste condiții, pe care le-a enumerat președintele de raion, o au elevii de la gimnaziul „Mihai Dolgan”, spune directoarea instituției. Și cadrele didactice de aici confirmă că școala este dotată cu aparate moderne și este tot necesarul pentru a asigura copiilor studii de calitate. Iar lucrătorii de la cazangerie și de la cantină au acum condiții de muncă moderne, doar că după optimizare, nu vor mai beneficia de ele.

NATALIA CHIFIRIUC, directoarea Gimnaziului ”Mihai Dolgan”, s. Petrovca: „Impresionantă este reparația care s-a făcut la cazangerie. Uitați-vă cum a fost, aici oamenii care lucrau numai ochii le străluceau, săracii. O bună parte din ei au murit, o bună parte sunt bolnavi din cauza gazelor care au ieșit de la cărbuni. Când am ajuns să lucrăm în niște condiții bune, ne-au optimizat”.

„Rău.. Când am început să lucrăm aici nu erau condiții, ne erau cald la mâini, eram cu mâinile în apă caldă. Acum tot este și apă caldă…Tot este.”

„Vă spun sincer și drept că îmi pare rău că se închide pentru că noi ca muncitori, noi am lucrat chiar și la canalizare. Tot noi am lucrat și copii acum să nu fie în școală este foarte rău”.

„ Am nepot, nora este profesoară de limba franceză și română. Una a rămas fără lucru, nepoțelul are cu emoții negative pentru că va pleca și va studia în altă școală”.

Cei 40 de elevi ai gimnaziului din satul Petrovca, de la 1 septembrie vor fi nevoiți să facă naveta până la școala din satul Copăceni, situat la 6 km distanță.

Autoritățile au menționat că familiile vor beneficia de câte un ajutor în valoare 50 de euro. Totuși, drumul pe care vor fi nevoiți să-l parcurgă elevii până în satul vecin este rău și nu există nicio garanție că până la începutul anului de studii va fi reparat.

Am fost și la gimnaziul „Adrian Păunescu ” din satul Copăceni să vedem condițiile în care vor învăța cei 40 de elevi din Petrovca, însă la momentul filmărilor, în instituție nu se afla nimeni. Aceeași soartă au alte patru școli din raion, printre care și școala primară din satul Bobletici, care, la fel, de la 1 septembrie, va rămâne cu lacătul la ușă. Și sătenii de aici sunt alarmați de situație. Ei spun că nu știu cum se vor descurca, mai ales, cu elevii mai mici, din clasele primare.

„Copii micuți să se scoale dimineața, la ora 7 și să fie trimiși la școală. Și normal că nu este bine. Se închide o școală, o grădiniță și rămâne satul cu totul pustiu”.

Anterior, ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat că, în prezent, în Republica Moldova sunt 102 școli cu mai puțin de 50 de elevi. Potrivit unui proiect de lege Ministerul Educației va oferi câte 1.000 de lei lunar per elev părinților care vor accepta să-și trimită copiii la școli mai mari.

Autoritățile estimează că, la nivel de țară, în perioada septembrie-noiembrie 2024, 20% dintre elevi vor merge într-o altă instituție de învățământ.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE