28.9 C
Chișinău

PAS, obligat de CEC să restituie în bugetul de stat 370 de mii de lei, bani obținuți sub formă de donații nelegitime. Va fi pedepsit partidul? | VIDEO

Comisia Electorală Centrală a obligat Partidul Acțiune și Solidaritate să restituie în bugetul de stat 370 de mii de lei, de care a beneficiat în anul 2023 sub formă de donații nelegitime. CEC a constatat că acești bani proveneau de la persoane juridice care, la data efectuării donației, aveau datorii restante la bugetul public național mai vechi de 60 zile.

PAVEL POSTICA, vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale: „Dacă e vorba de PAS, el a recunoscut că nu s-a asigurat de aceste donații și l-a utilizat și respectiv, evident, nu are cum altfel decât să restituie aceste resurse financiare în bugetul de stat doar că a solicitat eșelonarea acestor plăți pentru 24 luni, pentru doi ani de zile. Noi, în cadrul CEC, în cadrul ședinței, ați văzut сă am considerat cererea lor exagerată și am acceptat eșalonarea plăților doar pentru jumătate de an, adică până la finele anului bugetar curent”.

Vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Pavel Postica, a explicat pentru Canal 5 că acum se verifică dacă aceste încălcări nu implică cumva inclusiv răspundere administrativă. Cu toate acestea, el a menționat că acesta este un proces destul de complex, care poate dura câteva luni.

PAVEL POSTICA, vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale: „Colegii din direcția specializata, în conformitate cu prevederile Codului Electoral, m-au comunicat că examenează și din perspectiva abaterilor contravenționale, odată се există și răspundere contravențională pentru donațiile persoanelor juridice către partidele politice, dacă acestea nu corespund prevederilor actelor normative în vigoare”.

Întrebat de Canal 5 dacă banii primiți sub formă de donații ar fi putut fi folosiți cu încălcarea legii în timpul campaniei electorale, Pavel Postica a spus că nu dispune de o astfel de informație.

PAVEL POSTICA, vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale: „Trebuie să vedem darea de seamă. Nu pot afirma asta acum. Cât de adevărat este că anume acești bani din toate sursele care au fost folosite în această campanie, au venit direct de la agenții economici vizați”.

Amintim că, că în decembrie 2021, Marina Tauber, care a câștigat primul tur al alegerilor pentru funcția de primar al municipiului Bălți, a fost eliminată din cura electorală pentru turul doi, pe motiv că partidul scos în afara legii „Șor” nu a declarat cheltuieli pentru alimentația activiștilor săi. Atunci era vorba despre suma de 152 de mii de lei. De asemenea, menționăm că Tauber a fost amendată pentru faptul că, în timpul campaniei electorale, pentru funcția de Bașkan al Găgăuziei, a donat 20 de mii de lei candidatei Evghenia Guțul, în timp ce persoanele fizice au voie să aloce în aceste scopuri o sumă care nu depășește salariul mediu în economie, care este în acel moment era de 8.300 lei. Anterior, primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a atras atenția asupra faptului că printre donatorii PAS la alegerile locale din 2023 s-au numărat pensionari, agenți de pază, profesori și angajați ai instituțiilor guvernamentale, care au donat câte 10 mii de lei. Precizăm că anul acesta, statul a alocat Partidului Acțiune și Solidaritate fonduri în valoare de 26 de milioane 300 de mii de lei, adică cu aproape opt milioane de lei mai mult decât anul trecut.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE