2.2 C
Chișinău

Politolog european, despre începerea negocierilor privind aderarea la UE: Planurile conducerii Moldovei de aderare până în anul 2030, nerealiste. Ce cred politicienii moldoveni și din străinătate | VIDEO

Negocierile privind aderarea Moldovei și Ucrainei la Uniunea Europeană încep, dar este puțin probabil să se încheie în curând, se precizează într-un articol publicat de Deutsche Welle. Ambele state vor mai trebui să treacă, în procesul de negociere, printr-o serie de etape, prima dintre care este screening-ul – o analiză a conformității legislației țărilor candidate cu legislația UE. Acest proces durează, de obicei, nu mai puțin de un an, scrie Deutsche Welle. după screening, părțile vor demara primul bloc de negocieri.

Conform noii metodologii a UE adoptată acum câțiva ani, negocierile încep cu capitolul 23 (sistemul judiciar și drepturile de bază) și capitolul 24 (justiția, libertatea și securitatea), întrucât acestea sunt fundamentale. Însă, tocmai în aceste domenii, atât Chișinăul, cât și Kievul au lacune, se precizează în articol.

„Progresul țărilor în domeniul statului de drept, al transparenței și responsabilității organelor de stat, precum și al politicilor pe segmentul anticorupție sunt cruciale pentru parcursul Ucrainei către UE. Anume acestea vor determina „viteza mișcării sale spre aderare”. Același lucru este valabil și pentru Moldova: cele mai importante domenii în care țara are nevoie de progrese urgente sunt statul de drept, fortificarea sistemului judiciar, lupta cu corupția și combaterea spălării banilor”, scrie Deutsche Welle.

În articol se mai subliniază că niciuna dintre etapele de negocieri nu va fi finalizată, până când nu vor fi realizate cerințele etapelor intermeriaare la capitolele: sistemul judiciar, justiția și drepturile omului. După cum a declarat Teona Lavrelașvili, politolog în cadrul Centrului analitic pentru Politică Europeană, într-un interviu pentru Deutsche Welle, nu vor exista concesii pe parcursul negocierilor – aderarea noilor membri la Uniunea Europeană se va baza exclusiv pe merite.

Prin urmare, în opinia sa, procesul de negocieri cu Chișinăul și Kievul nu se va încheia în următorii ani. Lavrelașvili consideră nerealiste planurile conducerii Moldovei și a Ucrainei de aderare la UE până în anul 2030.

La rândul său, fostul premier Vladimir Filat a spus într-un interviu recent că, în ciuda demarării negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, din punct de vedere tehnic Chișinăul nu este pregătit pentru acestea. Moldova pur și simplu nu are astăzi cu cine să poaarte aceste negocieri cu structurile europene, a precizat fostul premier.

VLADIMIR FILAT fost premier al Republicii Moldova: „Eu nu vreau să fiu ca în desenul cela animat mai vechi „Баба Яга против”, tot cu critică și cu pesimism, însă iarăși pornesc de la cife. Atunci când Biroul de integrare, din 42 de persoane, scriptic, care trebuie să fie în acel birou, are angajați 12 oameni, dintre care – majoritatea angajați de la Ministerul de Externe – cel puțin așa eta cu vreo trei săptămâni în urmă – în momentul în care miniisterul trebuie să aibă oameni pregătiți , specializați pentru a negocia pe fiecare domeniu în parte – nu-i are, eu nu știu cum ne vom mișca. Și, apropo, aici deja nu ține de cât de simpatici suntem sau cât de mare este prietenia. Intervine un poroces tehnic. Capacitatea trebuie să fie una tehnică de a negocia și a implementa în cadrul negocierilor a cerințelor ca să ajungi să fii conform în această periioadă de pre-aderare”.

În afară de faptul că țara noastră nu dispune de suficienți specialiști pentru a purta negocieri cu UE și a implementa reformele necesare, Молдова, în calitate de țară-candidat, nu corespunde nici criteriilor economice pentru a fi primită în Uniunea Europeană. acest lucru îl recunoaște și unul dintre principalii „avocați” ai Moldovei pe parcursul aderării la UE – europarlamentarul din partea României, Siegfried Mureșan.

„Principala provocare pentru Moldova, pe termen scurt și mediu, va rămâne situația economică. Faptul că războiul se desfășoară aproape de granița cu Republica Moldova nu încurajează investițiile, în special investițiile străine. Atâta timp cât Forțele Armate ucrainene țin armata rusă departe de Moldova, țara este în siguranță, la fel și investițiile. Dar, per total, există o atmosferă de incertitudine în Moldova”.

Într-un discurs, ținut în luna martie anul trecut, în Parlamentul European, președintele Maia Sandu a spus că până în 2030 Republica Moldova ar trebui să devină stat membru al Uniunii Europene. Cu toate acestea, liderii europeni s-au arătat sceptici cu privire la această perspectivă, lăsând clar să se înțeleagă că drumul către Uniunea Europeană pentru Republica Moldova va fi foarte lung și puțin probabil să se limiteze la anul 2030.

Astfel, președintele francez Emmanuel Macron, în ciuda deciziei Bruxellesului de a începe negocierile de aderare cu Ucraina și Moldova, a numit această decizie a UE mai mult politică decât legală și a spus, citez, „suntem foarte departe de extinderea reală a Uniunii Europene”.

Președintele României, Klaus Iohannis, fiind întrebat anterior cât de realist este obiectivul de aderare a Moldovei la UE până în 2030, a răăspuns că nu ar trebui să ne creăm iluzii deșarte în acest sens. Negocierile de aderare sunt foarte dificile din punct de vedere administrativ, a remarcat liderul român, prin urmare, în ciuda optimismului, este greu de spus când se va încheia procesul de aderare a Republicii Moldova, a precizat el. Și cancelarul austriac Karl Nehammer declara că țara sa intenționează să împiedice admiterea accelerată a Moldovei și Ucrainei în comunitatea europeană, iar în această chestiune, Viena, potrivit lui, este în primul rând de partea Balcanilor de Vest, care sunt de mult timp în rânnd la aderare la UE.

În prezent, nouă state au statutul oficial de candidate la aderarea la Uniunea Europeană: Republica Moldova, Albania, Macedonia de Nord, Serbia, Turcia, Bosnia și Herțegovina, Georgia, Ucraina și Muntenegru. În același timp, Macedonia de Nord a primit statutul de țară candidată încă din 2005, Muntenegru în 2010, Serbia în 2012 și Albania în 2014, dar perspectivele pentru aderarea lor la Uniunea Europeană sunt încă vagi.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE