26.2 C
Chișinău

Peste patru miliarde de lei din infrastructura feroviară, terenuri și construcții, dispărute din evidențele statului: Drumuri și bani alocați nejustificat, descoperite de Curtea de Conturi | VIDEO

Infrastructura feroviară, terenurile aferente, precum și alte obiective ale infrastructurii de inginerie și construcții, în valoare de peste patru miliarde de lei nu sunt înregistrate în bazele de date ale Ministerului Infrastructurii sau Agenției Proprietății Publice, care este fondatorul întreprinderii de stat „Calea Ferată a Moldovei”. Aceste constatări au fost relevate în cadrul unui audit al situației financiare a Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, realizat de Curtea de Conturi.

„La sfârșitul anului 2023, conform informațiilor furnizate de Calea Ferată, valoarea infrastructurii feroviare și a terenurilor aferente, precum și a altor dotări de infrastructură de inginerie și construcții, precum și a terenurilor adiacente, constituie patru miliarde, 120 de milioane, 806 mii lei, dintre care:
1) clădiri – în valoare de aproximativ 493 de milioane de lei,
2) structuri speciale cu valoarea totală de un miliard, 872 de milioane de lei,
3) utilaje și unități de transport – în valoare de 782 de milioane de lei și terenuri de peste 970 de milioane de lei”, se arată în raportul Curții de Conturi.

Documentul relevă că acest lucru se poate explica prin faptul că inventarierea și delimitarea proprietății de stat administrate de întreprindere nu a fost încă finalizate. Am încercat să obținem un comentariu de la reprezentanții întreprinderii de stat „Calea Ferată a Moldovei”, iar cei de la CFM ne-au promis să vină cu o reacție ulterior.

O situație similară este și în domeniul drumurilor și infrastructuii aferente. Auditul a arătat că drumurile naționale, terenurile și proprietatea publică aferentă a statului în valoare totală de 22,9 miliarde lei sunt reflectate doar în evidența contabilă a Administrației de Stat a Drumurilor, în timp ce aceste informații nu sunt disponibile în documentele de evidență contabilă ale Ministerului Infrastructurii sau ale Agenței Proprietății Publice. Din acest motiv, costul drumurilor publice nu este reflectat în bilanţ contabil în raportul Guvernului privind executarea bugetului de stat.

Curtea de Conturi a identificat și alte încălcări și abateri în rapoartele Ministerului. De exemplu, utilizarea a 60 de milioane de lei, care au fost realocați din Programul Rutier către Programul de Dezvoltare a Căii Ferate și au fost destinați reabilitării terasamentului căii ferate din apropierea satului. Văleni, amplasată între Cahul si Giurgiulesti. Cu toate acestea, fondurile nu au fost utilizate în scopul propus și au fost investite în valori imobiliare de stat. Astfel, terasamentul căii ferate așa și nu a mai fost reabilitat.

Nici Guvernul, nici Miniisterul Infrastructurii, dar nici Agenția Proprietății Publice nu au comenta, deocamdată, concluziile publicate de Curtea de Conturi.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE