26.2 C
Chișinău

Primarul de Leova refuză recepționeze lucrările de construcție a drumului Leova – Bumbăta: Nu pot semna atâta timp cât asupra obiectivului planează suspiciuni de delapidare a fondurilor publice | VIDEO

Primăria Leova refuză să recepționeze lucrările de construcție a drumului Leova – Bumbăta, după ce ministrul Infrastructuri Abdrei Spîinu a anunțat marți că traseul de ocolire a orașului este gata. Într-o postare pe Facebook, primarul Alexandru Bujorean scrie că nu poate contrasemna un proces verbal de recepție a unui obiectiv asupra căruia planează bănuieli rezonabile privind volumele și costurile de realizare a acestuia.

El afirmă că așteaptă finalizarea investigației și prezentarea dovezilor plauzibile că la construcția acestui obiect important de infrastructură națională, nu au avut loc delapidări de fonduri publice. Bujorean a precizat că „orice recepție la terminarea lucrărilor, trebuie și poate avea loc cu participarea membrilor din oficiul ai comisiei, inclusiv care reprezintă APL, pe teritoriul căreia a fost efectuată lucrarea”.

”În acest sens, ne rezervăm dreptul de a contesta legalitatea procesului de recepție și a nu participa la acesta, până la verificarea documentației tehnice, a devizelor de cheltuieli aferente contractului de execuție și a documentației aferente, dar și până la emiterea unei decizii pe marginea cauzei penale inițiate de Procuratura Anticorupție pe acest caz”,  afirmă Bujorean.

Am cerut o reacţie de la Ministerul Infrastructurii la aceste declaraţii şi ce înseamnă asta la modul practic, dar reprezentanţii instituţiei ne-au spus să expediem o solicitare scrisă, care va fi transmisă şi Administrației de Stat a Drumurilor, la care deocamdată n-am primit răspuns.

Anterior, primarul orașului Leova Alexandru Bujorean a cerut președintelui Maia Sandu să-l oblige pe ministrul Infrastructurii Andrei Spînu să facă publice contractele de construcție a drumului de acces al punctul de trecere a frontierei Leova-Bumbăta și anexele cu toate semnăturile.

Edilul a spus că această arteră, care face obiectul unei urmăriri penale a Procuraturii Anticorupție, ar putea deveni „primul muzeu al corupției în aer liber” din Republica Moldova. Sandu nu a reacționat la această solicitare.

La sfârșitul anului trecut, Procuratura Anticorupție a deschis un dosar penal pentru „abuz în serviciu” împotriva unor funcționari din conducerea Administrației de Stat a Drumurilor, iar obiectul investigației îl constituie gestionarea frauduloasă a construcției. Ulterior, un angajat al ASD și șeful instituției s-au ales cu statut de învinuit.

Ultimul respinge acuzațiile. După asta Spînu a recomandat Procuraturii Anticorupție să se ocupe de hoți, nu să ancheteze cum se construiește un drum. În replică, Veronica Dragalin le-a recomandat, la rândul ei, miniștrilor “se se ocupe de ministerele pe care le conduc și să lase procurorii să-și facă meseria”.

Lucrările la drumul de acces al punctul de trecere a frontierei Leova-Bumbăta au început în urmă cu doi ani. Inițial, costul proiectului a fost estimat la 250 de milioane de lei, după care suma a crescut cu 30 de milioane.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE