26.2 C
Chișinău

Un caz suspect de poliomielită, înregistrat în Chișinău. Bolocan: Boala nu are tratament

Un caz suspect de paralizie flască a fost înregistrat, pe parcursul săptămânii trecute, în municipiul Chișinău. Vladimir Bolocan, șef-adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială a declarat, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale de luni, 17 iunie, că în prezent sunt așteptate rezultatele de la Cedntrul de Sănătate Publică, pentru a se stabili dacă persoana este bolnavă sau nu de poliomielită, scrie Realitatea.MD.

„Săptămâna trecută a fost suspectat un caz de paralizie flască, deci este un simptom caracteristic pentru poliomielită, este un lucru alarmant deoarece, în general se spune că poliomielita a fost radicată. Acum așteptăm investigațiile Centrului Național de Sănătate Publică să ne spună dacă cazul respectiv se încadrează în poliomielită, să vedem ce măsuri trebuie întreprinse”, a conchis Bolocan.

În context, Bolocan a declarat că există mai multe patologii pentru care au fost inventate vaccinuri întrucât nu au tratamente. Responsabilul a menționat că poliomielita este una dintre bolile grave care nu are tratament specific, iar unica măsura pentru a preveni boala este vaccinarea.

Poliomielita sau paralizia infantilă este o boală virală, infecțioasă, produsă de virusul poliomielitic (virus din clasa enterovirusurilor) care poate determina paralizie, dificultăți de respirație și chiar deces.

În forma ușoară de poliomielită, majoritatea oamenilor au simptome asemănătoare gripei, cum ar fi: durere de gât, febră, oboseală, dureri musculare, dureri de cap, greață, anorexie, insomnie.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE