26.2 C
Chișinău

Alexandru Tănase critică dur amendamentul care extinde noțiunea de „trădare de patrie”: Textul votat permite mult prea multe abuzuri | VIDEO

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, critică dur amendamentul care extinde noțiunea de „trădare de patrie” din Codul penal. Potrivit lui, formularea actuală a prevederilor este neclară și lasă loc de interpretări variate, ceea ce poate compromite aplicarea justă a legii. Tănase a făcut declarațiile în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.

ALEXANDRU TĂNASE, fost președinte al Curții Constituționale: „Formulările care au fost utilizate în textul legii sunt impardonabil de plastice și extensibile, or, dreptul penal are anumite rigori care se referă la exactitatea terminologiei folosite astfel încât să fie posibilă încadrarea unei fapte ca și infracțiune prin perspectiva laturii obiective și subiective. Este o tehnică specială de calificare a faptelor. Or, textul care a fost votat este cu termeni mult prea vagi care permite mult prea multe abuzuri.

Mai mult, Tănase susține că trădarea de patrie este o infracțiune care se probează extrem de greu și a menționat că astfel de sentințe sunt pronunțate numai în statele autoritare.

ALEXANDRU TĂNASE, fost președinte al Curții Constituționale: „Trebuie să înțelegem că oamenii care comit astfel de infracțiuni și delicte au suficiente posibilități să-și camufleze activitățile infracționale astfel încât să nu poată fi posibilă adoptarea unei sentințe. Eu am participat la ședința grupului de experți, atunci când s-a emis opinia Comisiei de la Veneția pe Armenia pe trădarea de patrie și vreau să vă zic că în practica europeană nu există astfel de sentințe. De regulă, astfel de sentințe sunt pronunțate numai în statele autoritare, dar iarăși, acolo lipsește un probatoriu mai mult sau mai puțin convingător”.

În data de 6 iunie, cu votul a 55 de deputați PAS, Parlamentul a aprobat în lectură finală amendamentul care extinde noțiunea de „trădare de patrie” din Codul penal. Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a votat împotriva proiectului, iar 7 deputați independenți și neafiliați s-au abținut.

Modificările vor permite tragerea la răspundere penală a persoanelor pentru fapta de trădare de patrie, exprimată prin „acordare de ajutor în vederea desfășurării unor activați ostile împotriva securității statului”. Anterior, cunoscuta organizație pentru drepturile omului Amnesty International Moldova a taxat intervenția în lege, decladând că schimbările făcute sunt vagi, deschid calea către abuzuri și reprezintă o amenințare a dreptului la libera exprimare. Deputații PAS Igor Chiriac și Andrian Cheptonar, autorii amendamentului, au respins însă criticile. Totuși, opinii negative au continuat să vină.

Directorul de programe al Asociației Promo-Lex, Vadim Vieru, a afirmat că inițiativa ar putea genera abuzuri și trebuie reformulată. Iar mai mulți experți și politicieni au declarat că modificările făcute de guvernarea PAS în Codul Penal are scopul de a distruge opoziția pentru că o simte ca pe o amenințare. De altfel, anterior, mai mulți parlamentari au puterii au declarat că persoanele care au participat la Congresul de constituire a Blocului politic „Victorie”, la Moscova, ar putea fi acuzați de trădare de patrie.

În replică, politicienii formațiunii susțin că cei din PAS „strâng din nou funia înainte de alegerile prezidențiale”. Iar, președintele Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur susține că, PAS a votat fără consultări publice scandalosul amendament la Codul Penal, în urma căruia, teoretic, și unionismul ar cădea sub incidența articolului respectiv, dacă la putere ar veni partide ce resping această idee. Acțiunea de trădare de patrie se pedepsește cu închisoare de la 12 la 20 de ani.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE