1.2 C
Chișinău

Noi detalii despre victimele și consecințele grindinei și a furtunii din Chișinău | VIDEO

Copila de 12 ani, ucisă de un copac doborât de vânt a fost găsită chiar sub acel arbore de angajații de la Spații Verzi. Potrivit poliției, tragedia a avut loc pe strada Doina și Ion Aldea Teodorovici, din sectorul Buiucani.

Vântul puternic a făcut prăpăd peste tot în Chișinău. Furtuna a smuls copaci din rădăcină, iar mai multe mașini au fost deteriorate, unele fără șanse de reabilitare, după ce au devenit un morman de fiare. Imagini cu automobile complet distruse au fost publicate de internauți pe rețelele de socializare.

Această femeie susține că a rămas șocată când și-a văzut mașina distrusă.
– Acesta este balconul meu, eu am ieșit la balcon și totul s-a întâmplat în câteva secunde. S-a prăbușit copacul și gata. În spate mai era parcată o mașină, dar bărbatul care era cu ea a ieșit repede și… Din păcate, nu putem face nimic în asemenea situații.

Urgia care s-a abătut peste capitală a măturat totul în cale. Mai multe clădiri au rămas fără acoperișuri, băncile au fost smulse de rafalele de vânt, iar o stație pentru așteptarea transportului public a fost doborâtă. Din imaginile postate pe rețelele de socializare se vede cum mai mulți oameni încearcă să o ridice.

Intemperia a blocat și aleile din parcuri, unul dintre care este Valea Morilor.

Vremea rea a afectat și circulația transportului public. Potrivit Regiei Transport Electric, arborii căzuți pe partea carosabilă și rețeaua de contact au determinat staționarea troleibuzelor pe Șoseaua Muncești, str. Trandafirilor, str. V. Dokuceaev, str. Columna și pe drumul de acces spre satul Trușeni. Pentru evacuarea troleibuzelor au fost folosite două unități de tractare, iar pentru restabilirea rețelelor de contact au intervenit toate echipele specializate.

Primarul Ion Ceban a anunțat că în capitală a fost declarată stare de forță majoră. O decizie în acest sens a fost aprobată la ședința Comisiei Situații Excepționale Chișinău. Edilul a mai precizat că sunt în proces de calculare pagubele provocate de intemperii, iar în sectoarele capitalei intervin serviciile municipale pentru a înlătura consecințele furtunii. ”Situația este gravă și rugăm cetățenii să fie atenți”, a scris Ceban pe rețelele de socializare.

Mai multe echipe de defrișatori de la Spații Verzi au intervenit în mai multe locații din municipiul Chișinău, pentru a înlătura avariile provocate de vijelie.
– Se lucrează intens, avarieri sunt peste …- Mai mulți copaci sunt căzuți? – Copaci, ramuri rupte.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență anunță că salvatorii și pompierii au fost solicitați în cel puțin 55 de cazuri. Au fost înlăturați peste 100 de arbori de pe trasee, din curți și de pe autovehicule, iar în zece cazuri au fost ridicate firele electrice de la sol. Totodată, potrivit IGSU, din cauza unui arbore doborât pe strada Gheorghe Asachi din capitală, un bărbat a avut de suferit traumatisme. Viața acestuia la moment este în afara oricărui pericol fiind transportat de medici la spital. Patruzeci și patru de misiuni ale salvatorilor și pompierilor au avut loc practic în toate sectoarele municipiului Chișinău. În mare parte angajații IGSU au deblocat arbori rupți, dar și fire electrice căzute. Populația este îndemnată să evite deplasarea sub firele de înaltă tensiune rupte, ce atârnă, iar în situații de risc să apeleze de urgență Serviciul 112.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE