5.2 C
Chișinău

Cazul fetiței care a născut la 11 ani: Tatăl vitreg care ar fi violat-o, lăsând-o însărcinată, trimis pe banca acuzaţilor | VIDEO

Bărbatul care și-ar fi violat fiica vitregă în vârstă de 11 ani, lăsând-o însărcinată, a fost trimis în instanța de judecată. Despre asta a anunțat Procuratura Generală într-un comunicat. Astfel, prin urmare, procurorii învinuiesc bărbatul de viol, adică actul sexual neconsimțit, comis cu bună știință asupra unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani, care este și membru de familie.

Procuratura Generală mai notează că pe parcursul urmăririi penale, învinuitul s-a aflat în stare de arest preventiv, inclusiv la momentul expedierii cauzei penale în instanța de judecată. Acesta pledează nevinovat. Dacă va fi recunoscut vinovat, el riscă o pedeapsă maximă de până la 20 de ani de închisoare sau detențiune pe viață.

Amintim că la sfârșitul lunii ianuarie, oamenii legii au anunțat despre cazul unei fete de 11 ani, care a născut o fetiță, rămânând însărcinată la doar 10 ani. Mama ei era peste hotare, iar copila și fratele său, în vârstă de 13 ani, au rămas în grija concubinului mamei. Familia nu a știa absolut nimic despre această sarcină, iar prima persoană care a bănuit ceva a fost profesoara ei. Principalul suspect a devenit concubinul mamei minorei care a fost atunci reținut. În prezent, tânăra mamă își crește copilul acasă, fiind în grija mamei sale care a revenit în țară de peste hotare, unde se afla la muncă.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE