7.2 C
Chișinău

Un fost polițist de la IP Hîncești, cercetat penal pentru trafic de influență: Ar fi luat 3.500 de euro mită

Pe parcursul zilei de 07 iunie 2024, ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI, de comun cu procurorii din cadrul Procuraturii r-nului Hâncești, au descins cu percheziții la domiciliile, biroul de serviciu și automobilul personal al unui ex-funcționar public cu statut special din cadrul IP Hâncești.

Acțiunile de urmărire penală s-au desfășurat în cadrul unei cauze penale, pornită pe faptul traficului de influență admis de către ex-angajatul IP Hâncești al IGP al MAI, privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de 326 alin. (1), Cod penal al Republicii Moldova.

În fapt, potrivit denunțătorului, anterior, bănuitul activând în funcția de ofițer superior de sector în cadrul IP Hâncești, susținând că are influență asupra unor persoane publice din cadrul altor subdiviziuni ale IGP al MAI și altor organe de aplicare a legii, a pretins, acceptat și primit, personal, mijloace bănești ce nu i se cuvin în sumă totală de 3500 euro, în schimbul promisiunii de a emite o decizie favorabilă în privința dosarul denunțătorului, deschis pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică.

Astfel, în cadrul perchezițiilor, efectuate la domiciliile, biroul de serviciu și automobilul personal a bănuitului au fost depistate și ridicate mijloace de probă cu tangență la caz.

Bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore şi colaborează cu organul de urmărire penală. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă amendă în mărime de la 2000 la 3000 unităţi convenţionale sau închisoare de până la 5 ani.

 

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE