5.2 C
Chișinău

Echipa lui Ilan Șor acționează META în judecată, după ce paginile de Facebook a mai multor lideri din opoziție au fost blocate | VIDEO

Avocații politicianului Ilan Șor vor acționa în judecată Compania Meta, după ce paginile de Facebook a mai multor lideri din opoziție au fost blocate. Despre asta a declarat pentru Canal 5, avocatul Aureliu Colenco.

AURELIU COLENCO, avocat: „Noi numaidecât ne pregătim acum pentru a înainta cereri în instanțele de judecată. Către compania Meta. În primul rând noi o să facem interpelarea în baza la ce și al doilea moment o să fie adresarea în instanțele naționale cât și în SUA. Vom conlucra cu avocații din SUA, de aceea asta nu va fi o problemă”.

Colenco susține că decizia Meta este una motivată politic, iar în spatele acțiunilor stau exponenții puterii.

AURELIU COLENCO, avocat: „Mă gândesc că asta este acțiunea guvernării care în moment este în Republica Moldova și care prin orice metode se străduie să lupte cu opoziția, mai mult ca atât așa am înțeles că și ieri SIS-ul a declarat că ei demult s-au adresat la Compania Meta cu careva informații și solicitări”.

Reprezentanții puterii nu au venit deocamdată cu o reacție la acuzațiile avocatului și la acțiunile Meta. Într-un comunicat publicat în Telegram, echipa Blocului Politic „Victorie” menționează că închiderea conturilor are loc înaintea alegerilor prezidențiale din Moldova, care vor avea loc în toamnă, și în contextul eforturilor guvernului țării de a limita posibilitățile opoziției de a participa la alegeri.

Este revoltător faptul că Zuckerberg și Meta se amestecă în alegerile din țara noastră și permit guvernului moldovean să reprime opoziția și să o împiedice să-și realizeze drepturile democratice. Ne vom opune oricăror încercări de a controla libertatea de exprimare și vom continua să apărăm drepturile cetățenilor noștri la alegeri libere și corecte, se
menționează în declarație.

Joi, paginile de Facebook ale liderului Blocului „Victorie”, Ilan Șor, deputatului independent, Marina Tauber, liderului Partidului ”Șansă”, Alexei Lungu, dar și a bașcanului Găgăuziei, Evghenia Guțul au fost blocate de către Meta. Serviciul de Informații și Securitate susține că, a informat încă din anul trecut compania care gestionează rețeaua de socializare Facebook, despre utilizarea de către persoanele ”afiliate factorului rus pentru promovarea dezinformării și a propagandei”.

Potrivit SIS, ”Informările au vizat o listă de pagini anonime care promovau publicitate platită din fonduri ilegale, în special în perioada alegerilor locale generale din 2023”.

Totuși, SIS nu a argumentat clar și nu a prezentat probe concrete despre ce fel de dezinformări ar fi vorba și nici nu a adus dovezi în susținerea suspiciunilor sale privind proveniența banilor. Compania americană Meta a declarat pentru Ziarul de Gardă că paginile de Facebook ale celor 4 politicieni au fost blocate pentru că aceștia au fost atribuiți la „organizații și persoane periculoase”.

În baza căror fapte administratorii companiei au tras concluziii despre violență nu se cunoaște, dar nici dacă blocarea paginilor este rezultatul propriei analize sau informații furnizate de autoritățile moldovenești sau de ONG-ul Stopfals, condus de Petru Macovei, partenerul Meta în Moldova și care este cunoscut ca un susținător activ al partidului de la putere.Până în prezent, nicio instituție de drept din țară nu a prezentat vreo probă despre sursa finanțărilor, lansând în spațiul public speculații și suspiciuni.

Politicianul Ilan Șor a declarat de nenumărate ori că banii pe care îi folosește în diferite proiecte politice provin din afacerile sale internaționale și sunt de proviniență legală. Anterior, reprezentanții Blocului Politic Victorie au denunțat presiuni politice prin intentarea dosarelor penale pe numele activiștilor formațiunii, arestări și percheziții, dar și excluderea candidaților din alegeri.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE