Agenția Servicii Publice (ASP) și-a sistat temporar activitatea pe întreg teritoriul țării, după ce a picat sistemul. Despre asta redacția realitatea.md a aflat de la operatorul call centru al instituției care a precizat că problema a apărut în dimineața zilei de miercuri, 5 iunie curent. Șeful ASP, dar și reprezentanții Direcției comunicare cu mass-media, nu răspund la apelurile jurnaliștilor.
Jurnalistul Realitatea.md a surprins în imagini rândul de moldoveni care a venit în dimineața zilei la Direcția de examinare a conducătorilor auto din sectorul Botanica al Capitalei. Aceștia au fost anunțați că există o problemă și va dura până vor putea intra în sala de examinare. Ulterior le-au fost luate actele, fiind anunțați că vor susține examenul cu o întârziere. La scurt timp, sistemul a picat din nou.
Redacția realitatea.md l-a contactat pe șeful ASP, Mircea Eșanu, însă telefonul acestuia este deconectat. Nici responsabilii de comunicarea cu mass-media nu răspund la apeluri.
Între timp, un operator al serviciului clienți a precizat următoarele:
„Problema a apărut dimineață, baza de date a picat în toată țara, nu cunoaștem când va fi remediată problema”.