Nicanor Ciochină, primarul satului Bodurești din raionul Nisporeni, învinuit că a tamponat mortal un adolescent de 14 ani, în februarie 2024, iar ulterior a fugit de la fața locului, a fost trimis în judecată, scrie Realitatea.MD.
Reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) că pentru fapta comisă, primarul riscă pedeapsa cu închisoarea de 3 la 7 ani, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
„Cumulativ, pentru părăsirea locului acelui accident, inculpatul riscă amendă de până la 42.500 lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, sau închisoare de până la 2 ani. La solicitarea procurorilor PCCOCS, acesta continuă să fie plasat în penitenciar, în stare de arest preventiv”, precizează procurorii.
Urmează ca Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, să se pronunțe, timp în care ambii bărbați beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
„Accidentul a avut loc pe segmentul unei curbe, cu aproximativ jumătate de kilometru până la indicatorul de intrare în satul Boldurești. În acea seară, șoferul învinuit nu și-a adaptat viteza la condițiile rutiere, inclusiv a circulat pe contrasens, cu ieșire pe acostamentul părții stângi a drumului, unde l-a lovit din spate pe adolescentul cu vârsta de 14 ani, care se deplasa regulamentar.
Însă, după ce l-ar fi lovit pe adolescent, șoferul cu vârsta sub 50 de ani și-ar fi continuat drumul, fără să-i acorde ajutor, contrar legii. Mai mult decât atât, ar fi apelat la un prieten, din raionul Nisporeni, pentru ca să-l ajute să ascundă urmele infracțiunii. Mai exact, acesta ar fi închiriat o mașină de același model și culoare, căreia i-a montat plăcuța cu numărul de înmatriculare a celei implicate în accident. Astfel, ar fi creat falsa impresie că automobilul nu ar avea defecțiuni caracteristice accidentului și, deci, că inculpatul nu ar fi comis acest accident.
Astfel, l-ar fi favorizat, ceea ce potrivit Codului penal se pedepsește cu amendă de până la 42.500 lei sau cu închisoare pentru un termen de până la 3 ani, urmând ca instanța de judecată să decidă”, se arată în comunicatul emis de PCCOCS.