2.2 C
Chișinău

„O interpretare greşită”. Cum a răspuns unul dintre autorii proiectului de lege privind ”trădarea de patrie” la criticile dure ale Amnesty International | VIDEO

După ce Amnesty International Moldova a venit cu critici dure la noile modificări la Codul Penal ce țin de extinderea noțiunii de ”trădare de partie” care, potrivit organizației reprezintă o amenințare a dreptului la libera exprimare, deputatul PAS, Igor Chiriac, autorul proiectului a venit cu o reacție. Pentru portalul NewTV, acesta a declarat că ”noua modificare nu amenință nicidecum libertatea de exprimare”.

„În continuare, dreptul la libera exprimare în niciun caz nu va fi cumva limitat, Constituţia prevede acest drept fundamental al omului şi consider că, mai degrabă, este o interpretare greşită a normei care se încearcă a fi inrodusă. În Codul Penal a fost modificată o formă de trădare de patrie, anterior era ”acţiuni duşmănoase împotriva statului Republica Moldova în înţelegere cu un stat străin”, prin această modificare, care a fost operată a fost modificată această formă de trădare prin “acţiuni ostile împotriva securităţii statului.” a declarat deputatul pentru jurnaliști.

Iar pe pagina sa de Facebook a scris că ”până în prezent Codul Penal prevedea răspundere pentru formele de trădare de Partie.

„… una din acestea era: „acordarea de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activităţii duşmănoase împotriva Republicii Moldova.” Aceasta formulare era greu de aplicat în practică pentru că organul de anchetă nu putea stabili cine este dușmanul care întreprinde acțiuni dușmanoase. Prevederi similare cu cele pe care le propunem există și în Codul penal din România, Franța, Olanda și alte state UE. Important să accentuăm – Codul penal nu va prevedea dezinformarea la „trădarea de patrie”, a explicat Chiriac.

Precizăm că, Amnesty International a cerut Parlamentului să abroge noua lege privind ”trădarea de partrie” şi a îndemnat președintele țării să nu o promulge, deoarece amendamentul este vag, deschide calea către abuzuri, reprezentând o amenințare la adresa dreptului la libertatea de exprimare.

Îngrijorător este faptul că această lege riscă să incrimineze puncte de vedere și opinii care ar trebui să fie protejate în temeiul dreptului internațional, se mai manționează în comunicatul organizației.

Reamintim că până acum, autoritățile și PAS au afirmat că toate principiile democrației, libertatea de exprimare și de opinie sunt respectate cu strictețe în Republica Moldova. Cu toate acestea, acest lucru nu i-a împiedicat să interzică partide, să excludă candidați din cursă, să închidă posturi de televiziune și site-uri web fără un proces de judecată sau investigații.

Majoritatea experților și chiar observatorii internaționali, au numit aceste acțiuni ale puterii o încălcare a principiilor pe care ei le declară. Drept exemplu, pot fi aduse aprecierile critice ale Comisiei de la Veneția asupra modificărilor la Codul Electoral, care au limitat dreptul unor concurenți de a fi aleși și chiar de a vota. Raportul misiunii OSCE privind rezultatele alegerilor locale din toamna trecută, care a indicat această încălcare și restrângere a libertății de exprimare prin suspendarea licenței canalelor TV, și raportul recent al organizației Reporteri fără Frontieră dar și a Departamentului de Stat al SUA, care la fel au ctiricat abuzurile puterii centrale.

Anterior, autoritățile au declarat că nu încalcă dreptul la libera exprimare nici în cazul celor 13 televiziuni și a zecilor de portaluri închise, dar, totuși acestea au fost închise și au rămas fără licențe de emisie. Iar recent, Consilul pentru promovarea proiectelor investiționale a retras definitiv licența de emisie a cinci postul tv, declarând că instituțiile nu au prezentat toate actele necesare, lucru negat de către reprezentanții televiziunilor. Mai mult, Consiliul a retras licențele invocând doar suspiciuni de legături cu Vlad Plahotniuc și Ilan Șor, fără a prezenta probe sau argumente în acest sens.

Precizăm că proiectul de modificarea a Codului Penal prin extinderea noțiunii de ”trădare de patrie” a fost criticată de experți și politicieni. Potrivit lor, inițiativa are scopul de a distruge opoziția care reprezintă o amenințare pentru actuala guvernare. Anterior, autorul proiectului, deputatul PAS Lilian Carp a declarat că, din punct de vedere politic, crearea Blocului Politic de opoziție „Victorie” la Moscova este o trădare de patrie și o ingerință a Federației Ruse în treburile țării noastre, fără a prezenta argumente și dovezi în susținerea afirmațiilor sale. Și proaspătul procuror general Ion Munteanu a declarat că oamenii legii examinează crearea blocului prin prisma articolului din Codul Penal ce vizează trădarea de patrie. Fără a preciza cum vor fi demonstrate acțiunile sau dezinformarea în interesul unei țări ostile. La rândul său, liderul Partidului Şansă, Alexei Lungu, crede că prin această lege PAS „strânge din nou funia înainte de alegerile prezidențiale” și califică proiectul ca unul abuziv menit să reprime opiniile și declarațiile libere care contravin liniei generale a PAS.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE