22.2 C
Chișinău

PAS, somat de CEC să transfere în bugetul de stat 370 000 de lei, bani primiți ilegal de la mai multe persoane juridice | VIDEO

Cinci partide sunt somate de Comisia Electorală Centrală să transfere în bugetul de stat sumele de bani primite ilegal de la mai multe persoane juridice. Este vorba de peste jumătate de milion de lei. Printre cei care au primit avertismentul este și Partidul de la guvernare Acțiune și Solidaritate.

Potrivit CEC, PAS a primit contrar prevederilor legale 370 000 de lei de la mai multe persoane juridice care în data efectuării donației aveau datorii restante la bugetul public național mai vechi de 60 zile.

Astfel, formațiunea de la guvernare are termen până la ora 15:00 a zilei de 31 mai 2024 pentru a informa CEC despre măsurile întreprinse și pentru a prezenta documentele ce confirmă virarea în bugetul de stat a sumei de 370 000 de lei.

Comisia Electorală Centrală susține că neexecutarea acestei obligații în termenul stabilit va atrage suspendarea transferului de fonduri de la bugetul de stat în cuantumul sumei încasate ilegal, începând cu luna imediat următoare celei în care dreptul de transfer a fost suspendat, conform avertizării emise de autoritatea electorală.

Pe lângă PAS, potrivit CEC, și Coaliția pentru Unitate și Bunăstare a fost somat să verse în bugetul de stat suma totală de 77 000 de lei. Partidul Național Moldovenesc trebuie să întoarcă 65 000 de lei, iar Liga Orașelor și Comunelor 35 000 de lei. Partidul Comuniștilor urmează să renunțe la 6 789 de lei.

Purtătorul de cuvânt al fracțiunii PAS nu ne-a răspuns pentru un comentariu, iar formațiunile menționate nu au venit cu o reacție.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE