17.7 C
Chișinău

O persoană a murit după ce a fost aspirată de motorul unui avion, pe aeroportul Schiphol din Amsterdam

Incident șocant pe aeroportul Schiphol din Amsterdam. O persoană a fost aspirată de motorul unui avion al companiei KLM, care se pregătea să decoleze spre Billund, Danemarca, potrivit SkyNews și BBC, preluate de Digi24.RO.

Într-o postare pe X, aeroportul Schiphol a descris incidentul ca fiind „oribil”. Presa olandeză a relatat că motorul aeronavei era în funcţiune în momentul în care persoana a fost ucisă, ceea ce indică faptul că avionul urma să decoleze.

Victima ar putea fi un angajat implicat în împingerea înapoi a unui avion înainte de decolare. Imagini obţinute de postul naţional de televiziune olandez NOS arată cum serviciile de urgenţă înconjoară avionul de pasageri pe platforma aeroportului – unde sunt parcate aeronavele. Deocamdată nu a fost identificată persoana în cauză, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al Marechaussee.

De asemenea, purtătorul de cuvânt a spus că este prea devreme pentru a spune dacă a fost vorba de un „incident” sau de o formă de sinucidere. El a adăugat că toţi pasagerii şi echipajul, care vor fi martori importanţi în cadrul anchetei, au părăsit avionul în siguranţă. KLM, care face parte din France-KLM, a declarat, de asemenea, într-un comunicat că investighează evenimentul. Compania a precizat că aeronava avea ca destinaţie aeroportul din Billund, în Danemarca. Schiphol este unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi de legătură din Europa.

Acesta a ţinut prima pagină a ziarelor săptămâna trecută când rapperiţa Nicki Minaj a fost arestată acolo. Aproape 5,5 milioane de pasageri au folosit aeroportul luna trecută, potrivit site-ului său. Incidentul nu este chiar neobişnuit. Anul trecut, în iunie, un muncitor aeroportuar din Texas a murit după ce a fost „aspirat” într-un motor pe aeroportul Internaţional San Antonio, în timp ce un alt angajat, în Alabama, a fost tras într-un motor în ianuarie 2023.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE