Descalificat la concursul anterior, procurorul general interimar Ion Munteanu a luat cel mai mare punctaj în cadrul concursului organizat repetat pentru funcția de procuror general. Acesta a obținut 9,21 la proba interviu. El a declarat în fața membrilor CSP că principalele sale obiective țin de alinierea sistemului procuraturii la standardele UE, combaterea criminalității, cooperarea eficientă cu partenerii internaționali din domeniul justiției și organelor de forță, dar și îmbunătățirea imaginii și relațiilor procuraturii cu mass media, societatea civilă și ONG.
ION MUNTEANU, candidat la funcția de procuror general: „Îmi propun continuarea și accelerarea realizării reformelor stabilite în Planul Național de acțiuni RM-UE, pentru implementarea eficientă și în termen a angajamentelor asumate pe domeniul justiției în care a fost desemnată Procuratura. Implementarea mecanismului de evaluare externă a activității Procuraturii… Cooperarea cu reprezentanții instituțiilor UE în Republicii Moldova și ONG-urile de profil – vizează un alt obiectiv. Ce ține de obiectivul de combateare a criminalității, aici îmi propun creșterea capacității de colectare eficientă a datelor din mediul infracțional, în special privind corupția și crima organizată, infracțiuni transfrontaliere și a celor ce atentează la securitatea și suveranitatea RM”.
Adjunctul interimar al procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție Octavian Iachimovschi a acumulat 8,8 puncte. El a spus că viziunile sale asupra modului în care trebuie să lucreze Procuratura se bazează pe câțiva piloni – independența Procuraturii, cooperarea cu alte instituții și entități și comunicarea.
Cu puțin timp înainte de desfășurarea probei de interviu, Consiliul Superior al Procurorilor a fost sesizat în privința lui Iachimovschi, că acesta ar fi falsificat probe într-un dosar penal. El a spus în replică că procedurile disciplinare au fost încetate în acest caz în lipsa faptelor.
Cel de-al treilea candidat la funcția de procuror general, procurorul Alexandru Cernei a obținut 7,92 din partea membrilor CSP. Acesta a declarat că următorul șef al Procuraturii Generale trebuie să aibă o abordare curajoasă și determinată în buna organizare a funcționalității Procuraturii, menționând că are suficiente calități pentru a fi un lider al Procuraturii, nu doar un manager superior. Astfel, procurorul general interimar, Ion Munteanu, este candaditatul care a acumulat cel mai mare punctaj.
DUMITRU OBADĂ, președintele CSP: „CSP a hotărât: A constata că domnul Ion Munteanu a acumulat cel mai mare punctaj final de 9,21 puncte, în baza fișelor de evaluare, în cadrul concursului public pentru selectarea candidatului la funcția de Procuror General, inițiat prin Hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr.1-102/2024 din 15 aprilie 2024. A lua act de promovarea evaluării externe de către domnul Ion Munteanu. A propune Președintelui Republicii Moldova candidatura domnului Ion Munteanu pentru numirea în funcția de procuror general”.
Șeful statului are la dispoziție 15 zile pentru a emite sau nu un decret de numire a candidatului propus de CSP. Potrivit declarației de avere, în anul 2023, Ion Munteanu a obținut un salariu de 484 de mii de lei, sau peste 40 de mii de lei lunar, pentru funcția de procuror general interimar. Pentru activitatea sa a mai primit peste 74 de mii de lei drept diurne pentru deplasări de serviciu.
La începutul acestui an, familia Munteanu și-a procurat o nou automobil de model Dacia Duster. În posesie, familia Munteanu mai are o casă de locuit din 2017 de peste 105 metri pătrați. Valoarea ei constituie circa 1,2 milioane de lei. Procurorul general interimar a mai declarat trei terenuri extravilane, unul intravilan și două mașini Mercedes cumpărate în 2017.
Amintim că, CSP a anunțat un nou concurs pentru selectarea candidaturii pentru funcția de procuror general în urmă cu mai bine de o lună. Primul concurs, la care cel mai mare punctaj îl obținuse Octavian Echimovschi – șef adjunct al Procuraturii Anticorupție, a eșuat după ce s-a constatat că membra CSP, Olesea Vîrlan, a acordat un punctaj nejustificat unuia dintre pretendenți.
La câteva zile distanță, Vîrlan a demisionat, iar procurorul șef anticorupție, Veronica Dragalin a anunțat că va investiga personal de ce adjunctul său nu a ajuns procuror general.
Pentru al doilea concurs, membrii CSP au aprobat o hotărâre cu privire la modificarea Regulamentului despre modul de organizare și desfășurare a concursului pentru selectarea candidatului la funcția de procuror general.
Menționăm că procedura de selectare a unui procuror general este grăbită la solicitarea oficialilor europeni care i-au spus premierului Dorin Recean că este restanța ce ține Moldova departe startul negocierilor pentru aderarea la UE. Funcția de procuror general a devenit vacantă după ce Alexandr Stoianoglo, ales în acest fotoliu în 2019 de o comisie prezidată de Olesea Stamate, actual deputat PAS, a fost evaluat, trei ani mai târziu, nesatisfăcător de o comisie specială a CSP, fiind ulterior demis prin decret prezidențial. Stoianoglo, în mandatul căruia a fost eliberat omul de afaceri Veaceslav Platon, iar Vladimir Plahotniuc a devenit acuzatul principal în dosarul furtul miliardului, a catalogat evaluarea sa drept „un circ în care clovnii urcați la rampă și-au jucat spectacolul”. Pe parcursul ultimilor doi ani, interimatul funcției de procuror general a fost exercitat de către Dumitru Robu, apoi de Ion Munteanu.