18.9 C
Chișinău

Vizita lui Antony Blinken în Moldova: Resctricționarea utilizării spațiului aerian, trafic rutier dat peste cap, întrevedere cu Maia Sandu și ajutor financiar | VIDEO

Secretarul american de stat, Antony Blinken, a ajuns la Chișinău. Acesta s-a întâlnit cu președintele Maia Sandu alături de care a susținut o conferință de presă. Subiectele abordate sunt progresul ţării noastre în aderarea la UE și în securitatea energetică. Oficialul american a anunțat că SUA va oferi suplimentar 50 de mil. de dolari pentru a curața sistemul judiciar.

Potrivit programului vizitei, publicat de către Departamentului de Stat al SUA şi Preşedinţia Republicii Moldova, la ora 16:00, este programată întrevederea oficialului cu Maia Sandu. Cei doi vor discuta despre sprijinul Statelor Unite pentru modernizarea țării noastre: dezvoltarea economică, consolidarea securității energetice, implementarea reformelor democratice și progresul în parcursul european.

La ora 17:30, șeful statului şi cel al diplomației americane vor susține o conferință de presă comună, la care jurnaliștii vor avea acces doar în baza unor acreditări. La 18:35 Blinken se va întâlni cu angajații Ambasadei SUA la Chișinău și familiile acestora, iar la 19:45 va participa la un tur al unei substații electrice din Capitală.

În programul vizitei publicat de către Departamentul de Stat american nu se spune nimic despre alte întrevederi, deşi vineri instituţia a anunţat că Blinken se va întâlni nu doar cu șeful statului, dar și cu alți înalți oficiali, ca să reafirme sprijinul SUA pentru progresul ţării noastre în aderarea la UE și în securitatea energetică.

Pe parcursul vizitei șefului diplomației americane utilizarea spațiului aerian al Moldovei va fi restricționată. Potrivit Autorității Aeronautice Civile, în intervalul orelor 08:00 – 21:00 sunt interzise zborurile de aviație generală, elicoptere, baloane cu aer cald, motodeltaplane, parapante, precum și utilizarea dronelor în Sectorul 1 al Zonei terminale de control Chișinău. Totodată, zborurile comerciale pe Aeroportul Internațional din Capitală continuă în regim obișnuit, fără abateri de la programul de zbor, potrivit instituţiei.

Poliţia a anunţat marţi, că doar pe perioada deplasării cordonului oficial al lui Blinken, pentru scurt timp traficul rutier va fi restricționat parțial în perimetrul mai multor străzi din centrul Chişinăului. IGP solicită cetățenilor ca în acest timp să nu parcheze mașinile pe arterele indicate în comunicat, să aleagă străzile adiacente, să nu blocheze intersecțiile, să nu staționeze pe benzi, să manifeste înțelegere și respect reciproc şi să respecte regulile de circulație şi cerințele polițiștilor.

Totodată, IGP informează șoferii care vor avea dubii dacă este sau nu permisă parcarea pe anumite străzi, să lase neapărat pe parbrizul mașinii un număr de telefon la care ar putea fi contactați.

Amintim că vineri, Departamentul de Stat al SUA a anunţat că secretarul Antony Blinken va face o escală în Republica Moldova în drumul spre Praga, unde va discuta cu oficiali cehi despre sprijinul continuu pentru Ucraina, modernizarea comună a domeniului apărării și aprofundarea legăturilor energetice.

În Cehia Blinken va participa şi la reuniunea ministerială informală a miniștrilor de externe pentru pregătirea summitului NATO. Potrivit comunicatului, șeful diplomației americane va avea un pachet solid de sprijin pentru tranziția Republicii Moldova, atât în ceea ce privește independența energetică sau o mai mică dependență de sursele din est, cât și în ceea ce privește sprijinul pentru democrație împotriva amenințărilor rusești, fără să specifice la ce anume se referă. Detalii va oferi oficialul american în ziua aflării sale în Chișinău, a adăugat asistentul său.

Amintim că şi preşedintele SUA, Joe Biden, a transmis un mesaj de susţinere pentru Republica Moldova şi reformele democratice de la noi, în cadrul vizitei sale la Chişinău în 2011, în calitate de vicepreşedinte al SUA. El a declarat atunci că Statele Unite sprijină aspiraţiile ţării naostre de a deveni un stat european, democratic şi prosper şi salută progresele făcute în ultima perioadă. Biden a avertizat însă că reformele trebuie să fie unele serioase şi profunde.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE