Deputații blocului Victorie au expediat propuneri concrete premierului Dorin Recean și ministrului Agriculturii Vladimir Bolea, care, în opinia lor, vor ajuta sectorul agricol al țării să iasă din situația catastrofală. Inițiativele includ asigurarea susținerii stabile din partea statului pentru consumatorii locali și protejarea pieței interne. Deoarece în prezent Moldova este literalmente inundată de produse importate, iar prețurile au crescut semnificativ anul trecut: la legume cu 55%, cereale – cu 28%, iar ouă – cu 26%.
ALEXANDR NESTEROVSCHI, deputat neafiliat: „Noi propunem majorarea taxelor la mărfurile importate care concurează cu produsele noastre locale. Totodată, vom urmări atent ca această măsură să fie aplicată chirurgical, cu acurateţe, ca să nu fie prejudiciat, desigur, consumatorul, nu vom permite majorări de preț. În schimb piața internă va fi protejată. Trebuie să creăm condiții în care mărfurile moldovenești să poată concura în condiții egale cu cele importate. Este necesar un sprijin financiar stabil din partea statului. E vorba despre subvenții, scutiri fiscale și granturi pentru dezvoltarea producției. Trebuie înăsprite standardele de calitate pentru toate categoriile de mărfuri. De asemenea, propunem investiții în dezvoltarea infrastructurii de producție și logistice, restabilirea gloriei de odinioară a producției noastre de semințe și selecţionării plantelor, în special a viţei-de-vie”.
Deputații blocului Victorie îndeamnă autoritățile să nu renunţe la piața Uniunii Economice Euroasiatice.
IRINA LOZOVAN, deputat neafiliat: „Este o cale verificată care a funcționat în trecut și și-a demonstrat eficacitatea. O cale de acces pe piețele din Rusia, Belarus și alte țări UEEA, care nu au uitat și iubesc tot ce este moldovenesc. Uniunea Economică Euroasiatică înseamnă circulaţia preferențială a mărfurilor, serviciilor, oportunități unice. De asemenea, aflarea în cadrul legal al UEEA deschide accesul la programele Băncii Euroasiatice de Dezvoltare, iar asta înseamnă diverse preferințe, de exemplu, furnizarea de îngrășăminte la prețuri foarte mici. Există speranța că vectorul estic de dezvoltare a Moldovei va ajuta la restabilirea industriei moldoveneşti, sau mai bine zis, a ceea ce a mai rămas din ea în prezent”.
În plus, deputații blocului Victorie spun că autprităţile trebuie să susţină exporturile și să implementeze tehnologii inovatoare în agricultură şi solicită Guvernului să rezolve problemele reale ale țării și să înceteze să cheltuiască sume exorbitante pentru înarmare.