14.2 C
Chișinău

MEC: Nicio școală nu întrunesc standardele de acreditare la categoria B

„Nicio școală auto din R. Moldova nu întrunește standardele de acreditare pentru pregătirea conducătorilor auto la categoria B”. Cel puțin asta reiese dintr-o analiză a Ministerului Educației și Cercetării asupra serviciilor prestate de școlile auto din țară.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, începând cu data de 2 februarie, de când au intrat în vigoare noile prevedere legale, rata medie de promovare din prima încercare a probei teoretice trebuie să fie de cel puțin 50% la proba teoretică și 30% – la proba practică. În realitate, în cazul unor instituții aceste rate nu depășesc nici 10%, situația fiind mai problematică în cazul probei practice, transmite Știri.md.

„Calitatea studiilor în școlile auto trebuie să fie corespunzătoare astfel încât absolvenții să susțină ulterior probele practice și teoretice și să poată obține permisul de conducere. Bineînțeles că, atunci când rata de promovabilitate este foarte mică, asta vorbește despre probleme în procesul de instruire. Rezultatele analizei sunt destul de îngrijorătoare și sunt un punct de pornire pentru minister de a întreprinde anumite măsuri, alături de Ministerul Afacerilor Interne și Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare, pentru a revizui și a înăspri condițiile de acreditare, dar și pentru a avea, în egală măsură, mecanisme de intervenție în cazul acelor școli auto unde rata de promovabilitate este extrem de mică, ceea ce indică, din punctul nostru de vedere, anumite riscuri de fraudă sistemică”, a declarat Dan Perciun.

În baza ratei de promovare, MEC a elaborat un clasament al școlilor auto, care poate fi consultat AICI.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE