7.2 C
Chișinău

Glodeni: Reținut fiind suspectat de omor și tentativă de omor

Un tânăr de 18 ani din satul Ustia, raionul Glodeni, a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat de omor și tentativă de omor.

Acesta ar fi omorât o femeie de 74 de ani, iar pe un bărbat de 62 de ani, l-ar fi înjunghiat, după care l-ar fi închis într-un beci improvizat într-un câmp, pe care l-a acoperit cu pământ. Datorită intervenției operative a polițiștilor, bărbatul a fost găsit viu.

La data de 13 mai, polițiștii din Glodeni, au fost alertați de o persoană care a comunicat că ruda sa, o femeie de 74 de ani, a fost depistată decedată în propria locuință.

Imediat la fața locului a fost solicitat Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP, iar cercetările preliminare au arătat că femeia ar fi decedat în urma mai multor plăgi.

În aceeași zi, ca urmare a acțiunilor procesual penale întreprinse de ofițerii Direcției „Nord” a INI, polițiștii din Glodeni și procurori, a fost identificat un suspect, care s-a dovedit a fi consătean de-al victimelor. Acesta a fost depistat chiar acasă la el, în stare de ebrietate.

Audiat de oamenii legii tânărul se încurca în declarații. În timpul cercetării locuinței acestuia și a acumulării probelor, în apropierea domiciliului oamenii legii au auzit de sub pământ, un strigăt de ajutor.

În urma săpăturilor, polițiștii au depistat un beci improvizat, iar în interior a fost găsit un bărbat în stare conștientă, cu o plagă în regiunea gâtului.

Victima a spus polițiștilor că la 11 mai, împreună cu suspectul au consumat băuturi alcoolice, după care între ei s-a iscat un conflict, în timpul căruia a primit o plagă și a fost închis în acel beci.

La fel, s-a stabilit că bănuitul a comis omorul în noaptea de 12 spre 13 mai.

Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar polițiștii și procurorii întreprind acțiuni de investigație și urmărire penală pentru a stabili toate circumstanțele.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE