O scrisoare a Procuraturii Anticorupție, care a apărut în spațiul public a stârnit un adevărat scandal, urmare a căruia Tatiana Răducanu, care a deținut funcția de membru al Comsiei Pre-Vetting și al Comisiei Vetting, a demisionat. Potrivit documentului, Tatiana Răducan ar avea legături cu Veaceslav Platon, controversat om de afaceri, și avocatul lui Ilan Șor, Aureliu Colenco, promovându-le interesele și asigurându-se că persoanele loiale lor vor fi promovate în funcții cheie în sistemul justiției, iar cei care reprezintă un pericol vor fi eliminați din sistem. Mai mult, în scrisoarea Procuraturii se spune că Platon și Colenco ar fi discutat prin mesaje, acum 11 ani, despre legătura pe care ar avea-o cu Răducanu. De cealaltă parte, Aureliu Colenco neagă informațiile și spune că nu a discutat niciodată cu Platon despre Răducanu.
AURELIU COLENCO, avocat: „Eu pe Răducanu nu am văzut-o de vreo 10 ani, dacă nu mai mult. Ea este o persoană din sistemul judecătoresc, este foarte onestă și principială și eu mă gândesc că toate aceste lucruri se fac pentru răzbunare în privința unor persoane care nu au trecut Pre-Vettingul și în al doilea rând, eu mă gândesc că acum Răducanu nu mai trebuie guvernării și de aceea au făcut chestia asta. Cum, fiind această persoană Răducanu atât de coruptă, așa cum o prezintă acum, cum a trecut ea toate verificările SIS-ului, CNA, PA, când a fost numită în Consiliul Suprem de Securitate, cum a fost numită în Comisia Pre-Vetting?”.
Potrivit documentului semnat de șefa PA, Veronica Dragalin, în 14 mai 2024, Procuratura Anticorupție a pornit investigația în privința Tatianei Răducanu, după ce a obținut dintrun telefon mobil informații care i-ar pune la îndoială integritatea și calitățile profesionale. Avocatul Aureliu Colenco susține însă că informațiile prezentate sunt din 2013, atunci când Procuratura i-a ridicat telefonul lui Veaceslav Platon pentru verificări și nu au nicio legătura cu Comisia-Prevetting.
AURELIU COLENCO, avocat: „Vorbesc peste tot că Șor, Platon, Colenco influențează Comisia Pre-Vetting, dar au adus unele sms-uri din 2013, pe atunci nici Miia Sandu nu era. Nicio probă ce ține de Comisia Pre-Vetting cum am influențat-o și așa mai departe nu a fost adusă. Din câte cunosc, Tatiana Răducanu este în Comisia Pre-Vetting din 2022. Asta este o murdărie ponegritoare pentru această persoană și încă odată arată cum la noi are loc justiția și eșecul guvernării în privința sistemului justiției. Acolo nimic nu este indicat din 2022 încoace. Sunt indicate careva sms-uri extrase din telefonul lui Platon. De ce, având aceste informații precum că ea este din 2013 racolată de către Colenco, Șor și Platon nu este un dosar penal în privința acestui fapt? În scrisoarea aceasta populistă a doamnei Dragalin sunt menționate careva fapte pe care eu nici nu le țin minte dacă ele au fost sau nu, dar nu este posibil așa ceva, deoarece Tatiana Răducan este onestă și cu ea nu poți ceva să discuți sau să ceri, să o impui ceva să facă și așa mai departe”.
Referitor la acest subiect, Veaceslav Platon a declarat pentru presă că ar fi discutat cu Colenco doar prin mesaje audio și nu ține minte să fi vorbit despre Tatiana Răducanu.
După ce a apărut scrisoare în presă, șefa Comisiei Juridice, Numiri și Imunități, Veronica Roșca, a anunțat că în adresa Comisiei a venit o cerere de demisie din calitatea de membru din comisiile de Pre-Vetting și Vetting semnată de Tatiana Răducanu.
Aceasta a scris că „acuzațiile menționate în scrisoarea menționată sunt false și nu corespund realității. Singurul scop al acestei scrisori este de a denigra procesul de pre-vetting și vetting și servește intereselor unor clanuri corupte și criminale care vor să blocheze curățarea justiției și lucrurile să rămână neschimbate,” se menționează în cererea de demisie depusă de Tatiana Răducan.
Fostul deputat Alexandru Slusari a scris într-o postare că este șocat de scrisoarea Procuraturii Anticorupție.
„Dacă informația, expusă în această scrisoare, are probe concludente, atunci apare întrebare pertinentă dacă doamna Sandu mai are dreptul moral să mai candideze pentru următorul mandat de președinte. Nu este secret pentru că doamna Răducanu a fost promovată în comisia de pre-veting nemijlocit de președintă și ar fi un lucru mai mult decăt grav faptul includerii în această structură strategică persoanei cu legăturile directe cu oligarhii criminali, dirijate din Kremlin. Mai ales în situația cănd erau bănuieli rezonabile și investigații jurnalistice în raport cu acest fost membru CSM în perioada cănd justiția cam era deja capturată. Dacă informația din scrisoare este eronată, indiferent de motivile apariției falsurilor în text, doamna Dragalin trebuie să demisioneze imediat”, spune Slusari în mesajul său.
Procuratura Anticorupție a confirmat pentru Canal5 autenticitatea scrisorii prin care Veronica Dragalin, a trimis-o mai multor procurori și judecători în care spune că membra comisiilor vetting și pre-vetting, Tatiana Răducanu, ar avea legături cu Veaceslav Platon și Ilan Șor. Potrivit instituției, Veronica Dragalin a „acționat imediat” ca să prevină un risc pentru sistemul de justiție.
Fostul președinte a Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități, deputatul PAS, Olesea Stamate a publicat pe pagina sa de Facebook o scrisoare „glumă”, referindu-se la acest caz. Parlamentarul i-a în derâdere bănuielile procurorilor referitoare la integritatea unui judecător imaginar cu probleme de integritate, dar fără a exista careva probe în acest sens.
„Desigur era bine dacă neam fi făcut treaba conform legii, și am fi cercetat multiaspectual și confruntând cu alte probe informația dată, dar deoarece nu avem nuștiu ce, dar era bine dacă era(vorba clasicului) am decis să vă informăm, prealabil, căci interesul public este superior aricăror altor interese”, a scris Stamate.
VERONICA MIHAILOV-MORARU, ministrul Justiției: „Nu afectează într-un fel procesul de Vetting, reiterez faptul că noi am avem trei comisii care fac evaluare extraordinară, sunt trei comisii independente și care sunt organ colegial și toate deciziile, evaluările se fac în mod colegial și respectiv această demisie a doamnei Răducanu a fost destul de justificată prin poziția scrisă a doamnei și mai mult ca atât aceasta este demisia din comisia trei, tot ce ține de evaluarea procurorului care urma cât de curând și evaluarea procurorilor care urma cât de curând să înceapă și evaluarea la PA, iar demisia recentă anunțată este din comisia doi, deci prin urmare atât comisa doi cât și comisia trei continuă activitatea, are cvorumul necesar, continuă activitatea cu ceilalți cinci membri, mai mult ca atât cunosc că Parlamentul i-a măsurile necesare pentru a putea înlocui persoanele respective cu alți reprezentanți. Toată această situație nu afectează procesul de Vetting, vedem că continuă, deja sunt anumite rezultate și în acest context este important de reiterat că aceasta face parte inclusiv din îndeplinirea recomandărilor față de Comisia Europeană”.
Tatiana Răducanu, a fost desemnată de Parlament în calitate de membru în cele două comisii de evaluare a judecătorilor și procurorilor în aprilie 2022. Ea are o experiență vastă în domeniul justiției. Anterior , a fost judecător la Judecătoria Chișinău, Curtea de Apel și Curtea Supremă de Justiție, membră a Colegiului disciplinar al judecătorilor și a Consiliului Superior al Magistraturii.