23.9 C
Chișinău

Octavian Iachimovschi, singurul candidat pentru funcția de procuror general

Octavian Iachimovschi, adjunctul interimar al şefului Procuraturii Anticorupţie (PA), este singurul candidat care a depus, deocamdată, dosarul la concursul pentru funcția de Procuror General. Într-un apel telefonic, Iachimovschi a spus că este sigur că miercuri, când expiră termenul limită, și alte persoane vor mai depune dosarele, transmite Realitatea.MD.

Reprezentanții Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) au precizat că dosarele pot fi depuse până miercuri, 15 mai, ora 17:00. Potrivit CSP, dacă la concurs nu vor mai fi depuse și alte dosare, regulamentul prevede prelungirea termenului cu încă 20 de zile.

La concursul precedent, cel puțin trei candidați au depus dosarele în ultima zi a concursului. Unul, cu 19 minute înainte de ora 17:00.

Concursul anterior pentru funcția de Procuror General a fost anulat și s-a soldat cu scandal. Evaluarea ex-membrei CSP Olesea Vîrlan a dus la anularea concursului de numire. Ea îl notase pe șeful interimar al Procuraturii General, Ion Munteanu, cu 3,5, apoi afirma că „s-au strecurat greșeli” și punctajul ar fi trebuit să constituie 8,5.

Conform procurorilor anticorupție, Olesea Vîrlan ar fi acționat în interesul lui Andrei Roșca, care ar fi vrut să se răzbune pe Ion Munteanu, pentru că nu a primit funcția de adjunct al procurorului general.

În privința lui Andrei Roșca, în interesul căreia ar fi acționat Olesea Vîrlan și care în calitate de membru CSP ar fi intenționat să o numească în septembrie 2022 pe funcționară adjunct interimar la Procuratura Ialoveni, „în detrimentul unui candidat calificat selectat și numit de către Procurorul General interimar pentru această funcție la 15.08.2022, procurorul Dumitru Barbaroș”, s-a constatat comiterea contravenției privind abuzul de serviciu. Acesta, însă, nu poate fi tras la răspundere, deoarece termenul de prescripție a expirat.

Până la izbucnirea acestui scandal, în februarie 2024, Octavian Iachimovschi a fost propus de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) pentru a trece Comisia vetting în procesul de selectare a candidatului pentru funcția de procuror general. Iachimovschi a acumulat cel mai mare punctaj, fiind urmat de Igor Demciucin, Ion Munteanu și Andrei Coca.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE