16.1 C
Chișinău

Într-o coloană imensă, alături de familie, de la mic la mare, reprezentanți ai Blocului ”Victorie” au mărșăluit prin Chișinău și au depus flori la Memorialul „Eternitate” | VIDEO

Blocul Politic ”Victorie” au organizat, astăzi, de 9 mai, marșuri de comemorare a eroilor căzuți în lupta împotriva nazismului, în mai multe orașe din țară cum ar fi Orhei, Taraclia, Bălți, Comrat, dar și Chișinău, la care au participat mii de cetățeni. În Capitala Moldovei deputați, dar și oameni de rând, participanți la manifestație, după ce au depus flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, s-au îndreptat într-un marș cu muzică acompaniată de fanfară spre Complexul Memorial Eternitate. Îmbrăcați în straie de sărbătoare și cu portretele celor dragi, care șiau dat viața pe câmpul de luptă, cu zâmbete pe față, oamenii au scandat lozinci.

Din centrul Capitalei, a pornit și o paradă organizată cu motociclete și mașini de epocă.

Ajunși la Complexul Memorial Eternitate, reprezentanții Blocului Politic ”Victorie”, dar și deputați independenți, împreună cu cetățenii au depus flori și la monumentul ”Maica Îndurerată”, unde au ținut un minut de reculegere.

NATALIA PARASCA, liderul Partidului ”Renaștere”: „9 mai este Ziua Victoriei și este unica zi din an când putem spune public mulțumesc buneilor și străbuneilor noștri. Este o zi de când mă țin minte mică, în fiecare zi din an mergeam pe 9 mai cu un buchet mare de flori la școală și spuneam poezii, cântam și le spuneam buneilor și străbuneilor un mare mulțumesc fiindcă trăim pe acest pământ. Guvernării îi plac mai mult marșurile de alt gen, de exemplu LGBT. Nu prețuiesc ceea ce a fost cândva și pentru ce, și datorită cui trăim pe acest pământ. Lor le plac altfel de marșuri”.

DENIS ULANOV, deputat independent: „Memoria Zilei de 9 mai trebuie păstrată întotdeauna și transmisă din generație în generație, în onoarea celor a milioane de decedați și a sute de mii care au avut de suferit. Memoria despre acest război este garantul că neofascismul niciodată nu va mai ridica capul. Eu nu aș fi vrut să cred în aceea că ei vor să separe acele idei care au fost îngropate sper că pentru totdeauna, de 9 mai”.

ALEXEI LUNGU, liderul Partidului ”Șansă”: „9 mai trebuie să fie o sărbătoare care să unească toate taberele cei care consideră că e Ziua Victoriei, cei care consideră că e ziua comemorării, cei care consideră că e Ziua Europei. Regretabil, dar gruparea criminală PAS nu știe să-și facă dividente politice decât pe sărbătorile sacre ale națiunii întregi și aici vorbesc despre globul pământesc, fiindcă în al Doilea Război Mondial au fost implicate toate națiunile, ar trebui să fie o zi care să ne unească pe toți la o laltă”.

Participanții la sărbătoare și oamenii de rând spun că în această zi îi comemorează pe bunei, părinți și pe toți cei care au căzut în luptele celui de-Al Doilea Război Mondial. Prin urmare, ei afirmă că nu lipsesc în niciun an de la festivitățile prin care este celebrată victoria asupra nazismului și fascismului.

„Părinții mei, tata și mama ei sunt participanți ai războiului. Tata a fost moldovean, mama rusoaică și au apărat țara noastră. Ziua Victoriei sărbătoresc, deoarece este cea mai importantă sărbătoare din viața mea. Dacă nu ar fi fost Ziua Victoriei, nu aș fi existat nici eu”.

„Cinstim memoria celor care au decedat, totuși sunt vreo 30 de milioane de oameni care și-au pierdut viața din toată Uniunea Sovietică, nu au fost doar ruși, dar au fost și moldoveni, cazaci și gruzini. Istoria, în primul rând și istoria, bunelul meu a luptat, tatăl așa și nu a mai reușit să lupte. Memoria lor este în sufletele noastre, istoria țării. O țară care nu are o istorie, nu are viitor”.

Unii participanți la eveniment s-au plâns că au fost împiedicați să aducă omagiu celor dragi, fiind huiduiți de unii provocatori care au venit în centrul Capitalei.

„Tatăl meu a luptat, în 1917 a ajuns până la Berlin și de ce, eu nu trebuie acum să cinstesc memoria tatălui meu? Acești oameni de aici ne numesc separatiști. Aici mai am și panglica Sfântului Gheorghe și dacă se vor apropia de mine le voi spune sămi facă un alt portret, pentru că eu l-am făcut opt ani în urmă, iar acum cu pensia pe care o am, nu-mi permit”.

În centrul Chișinăului a venit un grup de manifestanți care au scandat împotriva celor adunați la marșul organizat de Blocul Politic ”Victorie”. Ei țineau în mâini drapelul UE, al Ucrainei și Franței. Polițiștii au stat deoparte și au urmărit acțiunile fără să intervină.

„Noi organizăm împotriva la acești nemuritori. Azi am scris așa panou, noi înainte de războiul din Ucraina am scris că e pe sovistea lor.
– V-a achitat cineva ca să veniți aici să provocați? Noi totdeauna, noi lucrăm în câmp, întotdeauna cu banii noștri venim.
– Nu v-a achitat nimeni?
– Nimeni, nimeni, nimeni.
– Singuri ați venit?
– Singuri, noi totdeauna singuri am venit”.

Cei care au vrut să meargă la Complexul Memorial Eternitate pentru a depune flori s-au putut deplasa într-acolo gratuit cu transport pus la dispoziție din toate sectoarele capitalei de Blocul Politic ”Victorie”. Totodată, la toate intrările în oraș au fost dislocate filtre ale poliției și ANTA, care au verificat în mod special mijloacele de transport cu pasageri. Și Partidul Socialitilor a organizat tradiționalul Marș „Regimentul nemuritor”. Amintim că, în acest an sărbătorim ce-a dea 79-a aniversare a victoriei asupra nazismului.

Cel de-Al Doilea Război Mondial a fost declanşat în septembrie 1939, odată cu invadarea Poloniei de către Germania, şi s-a încheiat, în Europa, în 8 mai 1945, când Germania nazistă a semnat actul capitulării necondiţionate. Potrivit datelor, aproximativ 300 de mii de oameni din Republica Moldova au participat la cel deal Doilea Război Mondial, iar circa 79 de mii nu s-au mai întors acasă.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE