Veteranii din Chișinău care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial au fost felicitați încă în ajunul zilei de 9 mai de Blocul Politic Victorie cu ocazia aniversării a 79 de ani de la Victoria în cel de-al Doilea Război Mondial. Pentru ei, cei care au mers în lupte ca să stârpească răul, fără să-și cruțe viața, au fost rostite cuvinte sincere de mulțumire, au răsunat cântece patriotice, interpretate de o fanfară, oferite coșuri cu produse necesare și dăruite flori ale recunoștinței. Una dintre verteranii care și-a deschis ușile pentru a primi aceste omagii a fost Ludmila Alexandrovna.
VADIM FOTESCU, deputat independent: „Permiteți-ne ca din numele Blocului Politic Victorie, din numele lui Ilan Mironovici și din partea întregii noastre echipe să vă felicităm cu această sărbătoare frumoasă. Noi vă promitem că tot timpul o vom cinsti și o vom ține minte”.
Gestul a emoționat-o până la lacrimi pe veterană.
LUDMILA ALEXANDROVA, veteran: „Ce bucurie că măcar voi nu uitați”.
Și așa cum e primit să se vorbească, mai ales în 9 mai, despre curajul și dăruirea celor care s-au aflat pe front, și Ludmila Alexandrovna și-a amintit despre acele zile, majoritatea cărora spune că au fost dramatice și i-au lăsat în memorie o experiență pe care nu o va uita niciodată.
LUDMILA ALEXANDROVA, veteran: „Avioanele zburau la o altitudine atât de joasă încât una dintre cele trei corăbii cu oameni s-a scufundat. Femeile din vasul maritim în care ne aflam noi i-au ridicat pe copii în sus, așa că am fost lăsați în pace, dar mai apoi celelalte nave au fost și ele scufundate. A fost coșmar, frică…”.
Fiecare dintre cei aflați pe front înțelegea că orice zi poate fi ultima, că s-ar putea să nu-i mai vadă niciodată pe cei dragi, mărturisește Ludmila Alexandrovna. Ostașii își ridicau moralul cu melodii patriotice, una dintre care a răsunat în casa veteranei. Este vorba de cântecul Ziua Victoriei, devenit simbol al acestei însemnate date.
De emoții frumoase a avut parte și Evghenia Pancișkina, ajunsă pe front pe când era practic un copil. Avea doar 17 ani, atât cât au elevii de clasa a zecea. Și, la această vârstă fragedă, fiind sanitar, a trebuit să fie martoră a unor grozăvii extrem de greu de redat. A văzut oameni fără mâini și picioare, pe mulți dintre care i-a cărat cum a putut din tranșee pentru a încerca să-i salveze. Din cauza problemelor de sănătate, veterana nu a putut să stea de vorbă de noi, dar a făcut-o fiica sa. Ea doar a plâns puternic la auzul primelor note ale vestitului marș ”Prașianie Slavianki” (Прощание славянки).
„Toată viața a lucrat în medicină. După cum a povestit, au luato pe front și nici măcar nu a reușit să-și ia rămas bun de la cei apropiați. Bombardau îngrozitor. Să nu dea Domnul ca ai noștri copii să vadă așa ceva vreodată. Au luat-o, împușcături erau, ea lucra în spital cu cei răniți, strigau, erau fără mâini, fără picioare, ea spunea că îi aducea în spital direct de pe câmpul de luptă, îi căra așa cum putea. Îngrozitor, nici nu vă pot reda”.
Grozăvia și frica au rămas și în memoria lui Anatolie Kondîrev, veteran ajuns la aproape 100 de ani. Despre cele trăite pe când era și el doar un copil ne-a povestit fiica sa.
„Unul dintre cele mai grele momente este războiul în sine, pe care l-a început fiind în Polonia, pe primul front belorus, după ce a terminat studiile la școala de artilerie. Și așa cum era artilerist, primele rezultate ale activității sale militare le-a văzut atunci când plotonul se deplasa prin locurile în care fusese aruncate rachetele noastre catiușa. Clar că erau mulți morți, răniți, întotdeauna a fost greu să vezi așa ceva. Desigur că era greu să-i vezi și pe ai tăi decedați, pentru că în infanterie era mult mai greu decât în artilerie. Traumă a fost pentru un băiat tânăr să vadă morți, sânge, este greu, chiar dacă ești bărbat sau femeie este greu…”.
Data de 9 mai, însemnătatea căreia este greu de descris, a devenit ca o zi în care totul a început din nou pentru cei rămași în viață. Așa că veteranii sărbătoresc evenimentul cu cel mai mare respect. Ei își pun uniformele militare, la care au prinse medaliile obținute pentru curajul și priceperea de care au dat dovadă pe câmpul de luptă.
„Acestea sunt de după blocadă, dar astea sunt după Războiul pentru Apărarea Patriei. Aceasta este de la începutul blocadei, aceasta este de la aniversarea celor 70 de ani de la blocadă, iar asta la 75 de ani. A fost o foamete sălbatecă, toți mureau…Au fost ani grei”.
Tocmai de aceea, membrii Blocului Politic Victorie susțin că generațiile următoare au datoria de a prețui sacrificiul înaintașilor și de a le fi recunoscătoare pentru că au luptat, mulți dintre ei cu prețul vieții, ca să aducă pacea pe pământ.
REGHINA APOSTOLOVA, deputat independent: „9 mai este o zi consemnată de toată lumea progresistă – asta este ziua păcii, este ziua victoriei asupra forțelor războiului. De aceea, în fiecare an, de 9 mai, îi vizităm pe veteranii celui De-al Doilea Război Mondial, care au luptat pentru apărarea Patriei. Indiferent de partea cui au fost și au luptat, ei toți au luptat pentru pace, ei toți au vrut un cer senin pentru noi și mulți dintre ei nu s-au întors în urma acestui război”.
VASILE BOLEA, deputat neafiliat: „La noi în țară, puțini veterani au mai rămas, care sunt în viață. Este important să le acordăm atenția pe care o merită acești oameni, deoarece mulți ani în urmă, ei au luptat și-au jertfit sănătatea, viața, pentru a lupta împotriva fascismului”.
Potrivit autorităților, în Moldova au rămas 37 de veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial. Conflagrația s-a declanşat în septembrie 1939, odată cu invadarea Poloniei de către Germania, şi s-a încheiat, în Europa, în 8 mai 1945.
