13.9 C
Chișinău

Raport al CNA: Corupția în instituțiile statului depășește semnificativ nivelul din mediul privat | VIDEO

Instituțiile statului sunt mai corupte decât cele din mediul privat. Cel puțin asta reiese dintr-un raport al Centrului Național Anticorupție, care arată că cele mai multe dări și luări de mită, 216, în primele luni ale anului, s-au produs în sectorul public, numit și sectorul de stat. 29 dintre aceste infracțiuni au fost comise la privat. Datele au fost prezentate într-o ședință de bilanț a CNA.

”Infracțiunile au fost clasificate în funcție de rangul persoanelor care le-au comis. Astfel, 100 de persoane au funcții de conducere și control în sectorul de stat. Este vorba despre un angajat al autorității supreme de stat, care este Parlamentul, patru şefi de instituții, un șef de departament, 40 de inspectori din cadrul Ministerului de Interne, Agenția Națională Transport Auto, Agenția Servicii Publice, Serviciul Vamal, șapte persoane din cadrul administrației publice locale, 7 funcționari din domeniul ocrotirii sănătății și alți 32 de subiecți. În această perioadă, ofițerii de urmărire penală ai CNA au finalizat 106 cauze penale. 65 dintre acestea au ajuns pe masa judecătorilor, iar în cazul a 19 au fost luate decizii în perioada 2013-2022. Totodată, 30 de persoane au fost reținute de ofițerii de urmărire penală ai CNA”, anunță Centrul Național Anticorupție.

De asemenea, Direcția generală prevenirea corupției a examinat 210 proiecte dintre care 58 sunt proiecte de legi, 140 sunt proiecte de hotărâri ale Guvernului, iar 12 sunt proiecte de acte departamentale.

”Urmare a expertizei anticorupție, în proiectele de acte normative au fost identificați 505 factori de risc, cei mai răspândiți fiind formulare ambiguă care admite interpretări abuzive și 631 riscuri de corupție ca abuz de serviciu, depășirea atribuțiilor de serviciu, conflict de interese și/sau favoritism, dar și influențare necorespunzătoare”, mai notează instituția.

Totodată, potrivit raportului prezentat de Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale, în primul trimestru al anului, în țară au fost aplicate sechestre pe 87 bunuri în valoare totală de circa 23 de milioane de lei, iar în străinătate au fost aplicate sechestre pe 7 bunuri în valoare de peste 27 de milioane de lei.

Au fost raportate sechestre aplicate și pe criptomonedă, care constituie circa 35 de mii de dolari. Instituțiile vizate de Centrului Național Anticorupție nu au comentat deocamdată raportul.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE