5.5 C
Chișinău

Un minor de 16 ani, prins cu un kilogram de narcotice, în valoare de 1.000.000 de lei

Potrivit schemei de trafic de droguri, această cantitate de hașiș, ar fi urmat să fie preluată de alți curieri, pentru porționare și distribuire clienților. Ulterior, au fost desfășurate percheziții în apartamentul închiriat la indicația liderului grupului infracțional, în Chișinău. Acolo, au fost depistate cantități importante de muguri de marijuana, droguri sintetice de tip PVP („sare”) și mefedronă, precum și pliculețe pentru depozitarea drogurilor spre vânzare și cântare la scară mică. Per total, pe piața neagră a drogurilor, acestea ar valora peste 1.000.000 lei.

Adolescentul venea la capitală o dată la 10 zile pentru ca să primească cantități angro de droguri. Apoi, acesta se deplasa cu taxiul în raioanele din Moldova, unde plasa a câte 30 de doze în fiecare ascunziș, pentru ca ulterior alți curieri să le preia și să le plaseze clienților a câte o doză în alte ascunzișuri.

Urmare a reținerii în flagrant, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), adolescentul a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Investigațiile continuă, în vederea depistării altor membri ai grupului infracțional, timp în care adolescentul cercetat penal beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE