O femeie a rămas atârnată de la etajul 12 al unui bloc locativ din sectorul Rîșcani al Capitalei. Aceasta a fost zărită de câțiva trecători care au filmat incidentul.
Reprezentanții Inspectoratului de poliție Rîșcani au declarat pentru Canal 5 că un trecător a anunțat că pe bulevardul Moscovei din capitală, la etajul 12 o persoană risca sa cada in gol.
Potrivit oamenilor legii, la fața locului s-a stabilit ca este vorba de o tânără, care se afla pe geamul de la balcon si ulterior ar fi coborît de sinestătător.
„La 28.04.2024, ora 12:27 a parvenit apel telefonic de la trecător, precum că pe bd. Moscova, la etajul 12 o persoană risca sa cada in gol. La fața locului s-a stabilit ca este vorba de o Femeie a.n. 1991, domiciliată în acel bloc, care se afla pe geamul de la balcon si ulterior a coborît de sinestătător. Alte circumstanțe se stabilesc”, au comunicat reprezentanții IP Rîșcani.
Sursele Canal 5 au transmis că la momentul de față, tânăra se află internată la spital, unde urmează să fie supusă unei expertize pentru a determina dacă consume careva substanțe interzise.