„Nu că nu ar mai fi la modă, dar oamenii chiar nu mai privesc televizorul așa cum o făceau odată. Decât informați din surse care mușamalizează adevăruri și realități și spun doar ceea ce vrea să audă guvernarea, mai bine deloc.” Asta susțin oamenii cu care am vorbit și care au confirmat rezultatele sondajului, potrivit căruia, încrederea cetățenilor în televiziuni a scăzut cu până la 10 la sută într-un singur an.
13 posturi posturi TV închise pe bandă rulantă, urmate automat de scăderea cu 10 la sută a încrederii oamenilor în televiziuni. Sunt rezultatele guvernării de a priva abuziv cât mai multă lume de a se informa din sursele media preferate, ceea ce, iată, le-a șters oamenilor dorința de a mai deschide televizorul.
„Cine nu privește? Știți? Eu! Chiar dacă eu toată viața priveam, nu contează în ce limbă – rusă, română, ucraineană, acum nu privesc. Nu privesc pentru că, în primul rând nu mai este totul obiectiv. Iar pentru că nu permit anumite posturi TV să emită, nu știu cum să spun mai corect, înseamnă că le e frică de ele. Oamenii nu privesc televizorul, trec pe alături, înseamnă că nici la alegeri nu vor merge”.
„Nu sunt la curent cu tot ce se întâmplă în țară, pentru că televiziunile sunt închise. Chiar și posturile de radio. Sunt doar câteva posturi care spun ce doresc ei”.
„Demult nu prea mă uit”.
Cei intervievați motivează scăderea încrederii lor în televiziuni și prin închiderea la pachet a posturilor TV de la noi din țară, incomode guvernării.
„Le-au scos pe toate care arătau mai real, le-au închis”.
„Asta e jumătate din populație. Ei tot se uitau. Trebuiau să le lase”.
„Toată lumea face gălăgie, de ce au închis posturile? Astea pe care le privim noi. Noi trebuie să știm ce se face acolo, dincolo. Toată lumea face gălăgie, dar văd că nimic. Canalele s-au închis și văd că nu le deschid”.
„Maia Sandu a închis toate posturile TV și noi nu vedem nimic. Nici Canal 5 nu-l vedem”.
„De adresat această întrebare președintelui Parlamentului, Maiei Sandu. De ce au închis. Ei nu răspund, dar trebuie de dat un răspuns”.
„Eu, totuși cred că există o șansă. O șansă mereu există”.
Oamenii spun că le este frică să se gândească că în viitorul apropiat actuala putere ar putea să restricționeze și internetul, adică oamenii să nu mai aibă acces nici la informarea de pe rețelele de socializare.
„Totul se dezvoltă, toți se folosesc de internet, de rețelele de socializare… Vom intra cred că într-un blocaj”.
„E aproape de votare și închide ca să nu vadă lumea, să nu audă despre ce vorbesc alții”.
„Nu am idee, nu am idee ce e în capul lor”.
Un sondaj de opinie realizat recent de specialiștii Intelect Grup arată că încrederea oamenilor în posturile de televiziune, în special în cele afiliate guvernării, a scăzut la un nivel critic de audiență – cu 10% într-un singur an.