2.7 C
Chișinău

A amânat o intervenție chirurgicală, iar a doua zi pacientul a decedat. Noi detalii despre medicul condamnat pentru neglijență | VIDEO

Un reanimatolog a fost condamnat pentru neglijență în serviciu. Potrivit Procuraturii Generale, medicul a amânat o intervenție chirurgicală, iar a doua zi pacientul a decedat.

Iniţial bărbatul a fost achitat de Judecătoria Bălți, pentru că fapta lui nu ar fi întrunit elementele unei infracțiuni. Procurorii au atacat decizia la Curtea de Apel Bălți și au obținut câștig de cauză. Astfel, inculpatul a fost condamnat la un an de închisoare, cu suspendare, și timp de 2 ani nu are dreptul să profeseze în domeniul medical.

Conform acuzării, în septembrie 2019, reanimatologul era de gardă în Secția terapie intensivă și reanimare a Spitalului de Psihiatrie Bălți. Deși știa că bolnavul, aflat la tratament mai mult de o lună, avea nevoie urgentă de intervenție chirurgicală pentru a evita consecinţele insuficienţei respiratorii, cauzate de fracturi, medicul a decis să amâne operația până a doua zi dimineața.

Între timp, pacientul a murit. Decizia instanței de apel este definitivă și executorie, dar poate fi contestată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE