Maia Sandu așa și nu demontat gardul din jurul clădirii Președinției, deși asta a fost una dintre promisiunile sale electorale, pe care planifica să o realizeze operativ. Responsabili din cadrul Aparatul președintelui au declarat că vor reveni asupra subiectului când vor fi găsite resurse pentru dezasamblare și amenajarea teritoriului. Despre asta se spune în răspunsul adresat consilierului municipal Chișinău, Ludmila Polodiuc, din cadrul partidului „Mișcarea Alternativă Națională”. Alesul local i-a reamintit președintelui promisiunea făcută în 2020 și a cerut ca gardul să fie transmis Liceului „Mihai Marinciuc” din capitală, care are nevoie să fie izolat.
După ce a câștigat alegerile prezidențiale din 2020, Maia Sandu a promis în direct la Cotidianul.md că va demonta gardul din jurul clădirii administrației prezidențiale imediat după preluarea mandatului.
MAIA SANDU, președintele țării: „Trebuie să fiu în funcție și trebuie să organizăm la modul practic. Nu pot să vă spun dacă va fi pe 25 sau 26, dar se va întâmpla în scurt timp după ce voi intra în funcție”.
În campania electorală, Maia Sandu a afirmat că demontarea gardului ar trebui să simbolizeze apropierea conducătorilor țării de popor, pentru că nu se tem de oameni și nu ascund în spatele unui gard de doi metri.
Totuși, după preluarea mandatului, Sandu nu s-a grăbit să-și îndeplinească promisiunea, explicând la TV8 și de ce.
MAIA SANDU, președintele țării: „- De ce nu scoateți gardul de la Președenție pentru că nu ați promis că deschideți porțile, dar că scoateți gardul?
– O să-l scoatem, atunci când a să vină vremea, pentru că acum avem priorități mai mari, acum avem de căutat vaccina de…
– Da nu fac aceeași oameni care caută vaccin tot ei scot gardul.
– Cam aceeași oameni, e administrația președintelui care ia asemenea decizii care acuma alte priorități.
– Dar ați promis cum ajungeți acolo faceți asta.
– O să facem, dar chiar nu este prioritatea acum, acum oricine poate se intre să plimbe pe acel loc”.
Acum, trei ani și jumătate mai târziu, consilierul municipal al capitalei din cadrul partidului „Mișcarea Națională Alternativă”, Ludmila Polodiuc, a decis să-i reamintească președintelui despre această promisiune și a propus ca gradul să fie oferit Liceului „Mihai Marinciuc” al capitalei.
LUDMILA POLODIUC, consilier municipal, MAN: „A fost trimis un demers la președinție, deoarece a fost făcut o promisiune pentru 2020. De asemenea, căutăm acum oportunități de ajutor, pentru că aici, situația este foarte grea. Pentru că sunt dependenți de droguri, oameni fără adăpost, pentru că aici este o cale de trecere și nu există protecție – nici pentru copii, nici pentru cadrele didactice”.
După cum menționează Ludmila Polodiuc, reprezentanți ai aparatului președintelui i-au spus că cererea ei nu poate fi acceptată în acest moment.
În răspunsul publicat pe o rețea de socializare se spune că: „Demontarea gardului presupune cheltuieli enorme nejustificate, inclusiv cheltuieli suplimentare de reamenajare a teritoriului, întrucât, pe lângă funcția de delimitare și protecție a teritoriului, îngrădirea asigură integritatea unor sisteme inginereşti. În plus, ținem să menționăm că accesul liber al cetățenilor pe teritoriul Președinției a fost și continuă să fie asigurat. Având în vedere circumstanţele descrise, reiterăm că, actualmente, demontarea gardului nu este oportună, dar vom reveni la acest subiect în momentul identificării resurselor financiare suficiente pentru demontarea îngrădirii și reamenajarea teritoriului”.
Postul nostru de televiziune a cerut serviciului de presă al administrației prezidențiale un comentariu referitor la gard și a întrebat despre autenticitatea răspunsului oferit consilierului municipal și publicat pe o rețea de socializare de bloggerul Eugen Luchianiuc. Însă până la difuzarea reportajului nu am primit un răspuns.
Amintim că gardul din jurul clădirii administrației prezidențiale a fost montat după restaurarea construcției, care a fost avariată în timpul revoltelor din 7 aprilie 2009. Lucrările de renovare au fost finalizate în vara anului 2018.
Potrivit datelor furnizate de Ministerul Economiei, înălțimea gardului este de doi metri și jumătate, lungimea – 240 de metri. Costul total al gardului a fost de 5 milioane de lei.
***
Toți cei care sunt împotriva închiderii Canal 5, împotriva cenzurii și încălcării libertății de exprimare, susțineți-ne!
Semnați petiția adresată conducerii țării, accesând ACEST LINK!